Mii de luptători ISIS s-au înfiltrat printre refugiaţii musulmani în Europa cu paşapoarte false, conform şefului Frontex, Fabrice Leggeri. Autoritățile bulgare au reținut miercuri cinci tineri, cu vârste între 20 și 24 de ani, care încercau să treacă în Macedonia, în zona localității Ghiuesevo. Bărbații au vrut să traverseze granița printr-o zonă puternic împădurită și
apoi să se urce într-o mașină a unui complice, care intrase legal în Macedonia. Când au fost prinși, cei cinci au încercat să-i mituiască pe polițiști. Telefoanele lor conțineau înregistrări cu decapitări și rugăciuni specifice jihadiștilor, a informat postul de televiziune bulgar NOVA.
Investigația a fost preluată de Agenția Națională pentru Securitate (DANS), fapt care demonstrează că autoritățile bulgare iau cazul foarte în serios. Bulgaria și-a ridicat un gard de sârmă ghimpată înalt de trei metri și lung de 80 de kilometri, la frontiera cu Turcia. În februarie, poliția turcă a fost avertizată de serviciul turc de informații că 3000 de jihadiști bine instruiți urmează să intre în Turcia din Siria și Irak, având ca destinație Europa de Vest. Din Turcia pot folosi pașapoartele false de „sirieni”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Luptători ISIS între refugiaţii musulmani. Cinci suspecți arestaţi la granița bulgară”
[…] Luptători ISIS între refugiaţii musulmani. Cinci suspecți arestaţi la granița bulgară – http://www.napocanews.ro […]
Da. Asta-i perspectiva.
Nu se mai pune faptul ca acesti refugiati si descendentii lor pot sa se radicalizeze la un moment dat cum au facut-o alti confrati de-ai lor din occident. Cazuri sunt multe…Atunci sa vezi ce bine e sa primesti musulmani in tara majoritar crestina…