Distribuie articolul

Echipa feminină de handbal a CS Universitatea Cluj a obţinut prima victorie din noua ediţie a Ligii Naţionale, scor 28-27, în confruntarea cu Corona Braşov.

Cotată cu a treia şansă la câştigarea campionatului inetrn, echipa vizitatoare a primit o replică surprinzător de dârză din partea mult mai tinerelor sportive pregătite de Carmen Amariei.

Astfel, diferenţa de experienţă nu s-a simţit deloc pe parchetul Sălii Polivalente, acolo unde clujencele au jucat de la egal la egal cu Corona.

La pauză, oaspetele aveau un avantaj minim pe tabelă, scor 12-13, dar clujencele au continuat să creadă în şansa lor şi nu au făcut pasul înapoi.

Susţinute de un public, atât cât a fost, entuziast, handbalistele de la ”U” au mers cap la cap cu oponentele lor, reușind la un moment dat să pună o diferență de trei goluri pe tabela de scor.

În minutul 60 Corona a reușit să restabilească egalitatea la 27. A urmat un contraatac fulgerător al ”studentelor” și Florina Chintoan a fost faultată pe linia de 7 metri.

Lovitura de pedeapsă a fost transformată de campioana mondială la juniori, Alexandra Dindiligan, care a adus astfel, prima victorie pentru Universitatea, un succes la care puțină lume se aștepta.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: