Europa urmează orbește politica americană față de imigranți în cadrul angajamentelor aliate, iar apoi poartă singură povara afluxului important de imigranți, a declarat joi seara președintele rus Vladimir Putin la un forum economic regional la Vladivostok (Extremul Orient), potrivit agenției de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.
Criza imigranților cu care se confruntă astăzi Europa era absolut previzibilă, având în vedere că Occidentul continuă să-și impună politicile în regiunile lumii musulmane, a spus Putin, citat de agenția de presă TASS.
„Am spus de mai multe ori: această criză era destul de previzibilă. Dacă vă amintiți, Rusia și eu personal am avertizat în legătură cu aceasta cu câțiva ani în urmă. Am avertizat că vor exista probleme de amploare, dacă așa-numiții noștri parteneri occidentali vor duce — așa cum am spus întotdeauna — acea politică externă greșită, în special în regiunile lumii musulmane din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, pe care o duc acum”, a afirmat liderul rus.
„Aceasta este politica impunerii standardelor proprii, fără a ține cont de particularitățile istorice, religioase, naționale, culturale ale acestor regiuni”, — a adăugat șeful statului rus, potrivit căruia „aceasta este în primul rând politica partenerilor noștri americani’.
În acest context, Putin și-a exprimat surprinderea că o partea a presei din SUA critică Europa pentru rigiditatea excesivă față de imigranți, afirmând că Statele Unite sunt cele care au provocat problema.
„SUA nu se confruntă cu un aflux de imigranți atât de mare”, în timp ce Europa „urmează orbește instrucțiunile Statelor Unite’ și suferă foarte mult, a insistat Putin, într-o întâlnire cu jurnaliștii în marja acestui summit regional, care și-a deschis joi lucrările.
Pe fondul crizei imigranților, ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat joi că Bruxellesul recunoaște necesitatea unui dialog cu Rusia pe probleme de imigrație.
Pe de altă parte, Putin a făcut apel la înfiinţarea unei coaliţii internaţionale împotriva terorismului şi extremismului, afirmând că a discutat cu omologul său american, Barack Obama, pe această temă, transmite Reuters.
Putina declarat presei, cu ocazia Forumului Economic Estic, că a discutat de asemenea despre o astfel de coaliţie cu liderii din Turcia, Arabia Saudită, Iordania şi alte ţări.
„Noi întreprindem unii pași în această direcție și facem aceasta, între altele, în mod public. Dacă sunteți interesați de detalii, vă pot spune că ne dorim într-adevăr să formăm un fel de coaliție internațională pentru combaterea terorismului și extremismului. În acest scop, desfășurăm consultări cu partenerii noștri americani. Am vorbit personal la telefon cu președintele SUA cu privire la acest aspect”, a afirmat Vladimir Putin.
Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a spus că este prematur să se vorbească de posibilitatea unei participări a Rusiei în operațiunile militare împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria și Irak, după cum relatează agenția de presă TASS.
„Examinăm diferite posibilități, dar deocamdată (….) problema participării Rusiei la eventuale operațiuni militare nu se află pe agenda noastră”, a insistat Putin, întrebat de un ziarist.
„Este prematur să vorbim că am fi pregătiți să facem aceasta astăzi, noi și așa acordăm Siriei suficient de mult sprijin, ajutând-o și cu echipamente și în ceea ce privește consilierea forțelor armate”, a spus președintele rus, adăugând că lupta împotriva terorismului trebuie să meargă mână în mână cu procesul politic din Siria.
Președintele sirian Bashar al-Assad este de acord cu toate acestea, inclusiv cu alegeri anticipate, a remarcat el.
Primii pași au arătat că o coordonare la nivel internațional pentru combaterea terorismului este posibilă, a mai spus șeful statului rus, insistând că Federația Rusă întreprinde unele măsuri publice pentru crearea unei coaliții internaționale împotriva terorismului.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



2 comentarii la “Putin acuză SUA pentru criza refugiaţiilor musulmani din Europa şi cere coaliţie internaţională contra terorismului islamist”
Așa este.
SUA , au o datorie de 16.400 miliarde 670 de milioane de $. Acesti bani ii datoreaza bancilor evreiesti care au pus mana pe toate activele SUA si tot ce detine SUA astazi. Asceste datorii s-au facut prin Federal Reserve Bank, banca lor nationbala care nu poate fi controlata de cineva superior erarhic, si care de fapt nu mai e banca lor nationala. Ei bine, acestia au tiparit bani in nestire, marind coeficientul de inflatie in 40 de ani de 300%. Economia SUA e in picaj direct, si o data cu ea cade si evreimea bancara, caci toata puterea jidanilor este in umbra SUA.
Cum faci sa eviti acest declin al puterii economice si suprematiei in lume, cand nu mai ai nici o solutie? Ei bine, ei lupta acum ca rivalii sa-i economici sa pice la acelasi nivel, astfel incat, cand toti se afla pe aceiasi linie, nu se mai poate vorbi de pierderea suprematiei. China , Rusia, Europa trebuie sa pice, pentru a nu fi in stare sa preia suprematia in lume. Sa va spun ce inseamna UE. UE inseamna un amalgam de legi, unde tot aia mai mari, ii sug pe aia mai mici. In paralel cu situatia economica, se doreste o amestecare de natiuni, in care sa se piarda identitatile nationale, traditiile, conceptiile, iubirea de patrie, educatia, bunul simt, ratiunea, iubirea, familia, etc. Cand toatea astea nu mai sunt, apare o societate anarhica, cu legi anarhice impotriva firii umane, iar atunci se poate vorbi de decaderea conditiei umane, la un stagiu sub-animalic…! Intrebati pe oricine , orice tara din UE, sa va enumere un singur beneficiu real al acestui demers de uniune al tarilor europene si va asigur ca nu vor sti. Iar daca vor gasi un exemplu benefic, acesta va fi minuscul si creator a numeroase alte neajunsuri mult mai mari si periculoase decat un pic de beneficiu imperceptibil.
Bun, s-a infaptuit UE, acum urmeaza distrugerea totala a Europei ca entitate asa cum am cunoscut-o noi.
Evreii si SUA, au creat ISIS cu scopul de a invada Europa cu soldati musulmani, care sa semene teroare si atentate, care sa distruga economia tarilor, care incapabilile vor fi sa gestioneze acesta situatie din lipsa de fonduri, alimente etc. Daca Europa pica economic, pica si Rusia ci China, care a investit enorm atat in Europa cat si in Africa si Orientul Mijlociu. Deci politica americii astazi e: daca eu pic, sa-i tragem pe toti dupa noi.. sa mentinem un”echilibru”..! SUA preseaza un razboi cu Rusia pe care il vor avea..!
Ne invata pe noi evreimea sa fim primitori si sa acceptam „refugiatii”..! Insa imaginativa doar ca acesti refugiati sa forteze granitele Israelului… Va spun cu mana pe imima, nu vor fi somatii, vor trage in plin…Asa sunt evreii, ei nu numai ca nici in ruptul capului nu vor sa auda macar de asa ceva, dar ii extermina zi de zi pe palestiniei, cucerindu-le teritoriile, si masacrad oameni fara nici un drept..Si toate astea fara sa le atraga macar cineva atentia. NU am auzit Europa sa spuna nimic, nici SUA, nici Rusia, nici China, oare de ce?? Pentru ca ii controleaza bancar, abia cand BRICS va fi functionala, cu un capital suficient pentru a auto-intretine mecanismul financiar , poate atunci vom auzi voci protestante, insa mai e timp??
Am observat imagini cu mii de refugiati, si spre surprinderea mea, am constatat ca majoritatea sunt barbati intre 23 si 45 de ani.. copi si femei doar razlet..De aici imi vine in minte ca de fapt e o mutare de trupe, de soldati musulmani, bine regizata .
Adica cu cum sa transporti pe mare 1000 de refugiati, si sa treci pe langa paza de coastra a mai multor tari fara sa te opreasca nimeni in larg? Si daca te opresc sa nu te aresteze pe loc pentru transport ilegal de persoane. Si cine esti tu ca persoana, de detii ditaimai vaporul, pescador, iaht sau alte ambarcatiuni? Cine risca asa ceva fara a fi sustinut din spate de politici externe ori de guverne?
Va spun, e o mare manipulare.. Cum poti sa spui ca s-a nascut o organizatie( ISIS) , cu 70000 de membri, fara bani, fara sustinere si fara arme? Cand de fapt ISIS, a pus stapanire pe puturi petroliere si vinde petrol, tarilor europene si SUA? Cum spune SUA ca fac raiduri impotriva ISIS, iar cand le bombardeaza locatiile in operatiuni „ultra secrete”, acestia deja au evacuat zona, iar americanii bombardeaza cladirile goale asa de ochii lumii? Cum se face ca armata siriana, care au ucis si capturat baze ale ISIS, au gasit la fata locului, arme de provenienta Israeliana, SUA, ale Arabiei Saudite, si turcesti? Zeci de mini drone si alte arme si echipament militar de ultima generatie?? Cum poate fi prostita o Europa intreaga, daca nu toti sefii guvernelor ( tradatori infiltrati numiti) sunt corupti si parte din plan??
Toata Europa astazi e unita impotriva Rusiei. America si Israelul ataca Europa prin teroare si invazie controlata musulmana, China e la un pas de razboi cu Japonia, Coreea de Nord cu Coreea de Sud, in Marea Chinei sunt dispute foarte agresive cu SUA, Europa este invadata… poate Al Treilea Razboi Mondial a luat startul?? Oricum raul pluteste in aer, si oculta din spatele acestor guverne nu vrea decat raul acestei planete, acestei omeniri, chiar nu este destul de evident pentru toata lumea? Mai exista spalati pe creier care nu vad asta? Se mai indoieste cineva ca in urma acestui haos ce va urma, haos ce nici nu vi-l imaginati, cata durere si foamete urmeaza, va aparea un asa zis „salvator”?? Caci, cica marea salvare va consta intr-un singur Guvern Mondial? Guvern ce ne vor cipa ca pe animale, caci rostul acestora e sa ne invete pe noi cu ideea cipului? Va spum, vor fi focare si zone de razboi intre populatie si sitemele corupte, vi se vor lua copii de langa voi, pentru a nu fi crescuti de familie si educati rational, potrivnicii vor fi inchisi in lagare si acuzati de terorism, parinti disperati care isi vor cauta copii ori famila, sotul fratele, statele vor fi militarizate, cu puncte de trecere si verificari de indentitate si acces, oamenii vor cersi pentru apa.. de mancare nu mai vorbesc..
DECI NU UITA: ISIS ESTE O CREATIE AMERICANO-JIDANEASCA, ASTA E ADEVARUL CE TREBUIE SA-L STII.
Iata deci cine este de fapt SUA, din 237 de ani de existenta, vre-o 210 s-a aflat si se mai afla inca in razboi. Colonizeaza planeta identic ca intr-un joc de Starcraft, are in jur de 200 de baze militare pe intreaga planeta, majoritatea guvernelor lumii ii sunt vasale. De ce? Pentru simplu fapt ca omul inca nu a evoluat, ci se afla la fel ca la inceputuri, in faza incipienta a salbaticului, atunci cand toti de inchinau celui mai puternic din pestera, pupand-ul in cur si lingusind-ul cu scopul vadit de a vana privilevii pe langa acesta. La fel si acum, insa stadiul e pe o treapta mai mare: racolorea, mituirea, santajul sunt vitale pentru punerea si mentinerea unor persoane in fruntea guvernelor si a tarilor, persoane ce nu se vor abate nici cu un milimetru de la porunca stapanului SUA. Iata deci cum tradati de proprii conducatori ce ne impinga, iata mai jos NOUA ORDINE MONDIALA ce ne asteapta pe toti.