Distribuie articolul

Imigranţii plecaţi din Budapesta şi-au văzut visul cu ochii. Primele autocare pline de oameni au trecut frontiera cu Austria. Oficialii de la Viena au anunţat că-i vor primi, indiferent de prevederile actuale ale legislaţiei europene. Între timp, se caută soluţii pentru criza refugiaţilor. La Luxemburg este în desfăşurare o reuniune a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană. La sosirea la discuţii, şeful diplomaţiei austriece a atras atenţia că rezolvarea problemelor nu poate veni dintr-o singură ţară şi a cerut implicarea tuturor statelor membre.

Sebastian Kurz, ministrul de Externe al Austriei: „Trebuie să deschidem ochii, să vedem cât de dramatică este situaţia. Sper ca lumea să realizeze că nu mai putem continua aşa. Este nevoie de un răspuns european. Statele nu mai pot fi lăsate singure. Ungaria, dar şi altele nu pot soluţiona singure această chestiune”.

Aproximativ 4.000 de refugiaţi au ajuns la graniţa Ungariei cu Austria. Sunt date oficiale făcute publice de autorităţile austriece care estimează că în orele următoare numărul migranţilor de la graniţă se va dubla.

Odată ajunşi la graniţă, oamenii sunt urcaţi în autocare, fiindu-le puse la dispoziţie şi trenuri pentru a-şi continua drumul. La graniţă s-a înfiinţat un centru de primire, astfel că cei care nu pot fi urcaţi în autocar aşteaptă să îşi continue drumul. Graniţa pe partea austriacă este blocată. Şi autostrada M1 care face legătura între Budapesta şi Viena este blocată pe mai mulţi kilometri în apropierea frontierei.
COGpzaFW8AAHaNS

O înţelegere la care s-a ajuns după discuţii cu autorităţile din Germania, ţară unde vor să ajungă cei mai mulţi dintre refugiaţi. Copleşiţi de situaţie, oficialii maghiari au pus la dispoziţie autocare, după ce mulţi oameni au plecat pe jos spre Europa de Vest.

Pe ploaie şi pe frig, cu puţin timp înainte de răsăritul soarelui, primii refugiaţi aduşi cu autocarele din Ungaria, au trecut frontiera în Austria.

La vama Nickelsdorf, oamenii au fost aşteptaţi de alte autobuze, de data aceasta puse la dispoziţie de autorităţile austriece.

Gheorghe Petre

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: