Vicepremierul Gabriel Oprea a afirmat, miercuri seară, într-o emisiune televizată, că au fost alocate ‘forţe suficiente’ în contextul crizei imigranţilor sosiţi în Europa, mai ales la graniţa cu Serbia.
‘Am suplimentat cu forţe suficiente – poliţie de frontieră, jandarmi – mai ales pe graniţa cu Serbia, astfel încât România să fie în siguranţă’, a declarat Gabriel Oprea la Antena 3.
Pentru cazul în care este nevoie de mai mulţi angajaţi ai MAI, a anunţat Oprea, sunt prevăzute 6.400 de funcţii.
‘Sunt 6.400 de funcţii prevăzute, care nu sunt bugetate, deci nu au bani prevăzuţi. Dar dacă situaţia, într-o anumită dinamică de securitate, o va cere şi va trebui să mai angajăm 300 de poliţişti de frontieră, avem funcţiile, se va da hotărârea de guvern, se aprobă bugetul pentru cei 300 de poliţişti de frontieră – 600, 6.000, dacă va fi cazul. Nu e nimeni angajat în momentul de faţă’, a subliniat el.
El a explicat că protocolul guvernamental semnat în 2011 cu Serbia prevede că orice persoană care intră neautorizat în România este returnată în ţara vecină, adăugând că în ultima perioadă s-au făcut peste 4.000 de controale.
Oprea a arătat că, din informaţiile pe care le deţine, la 50-60 de km de graniţa României cu Serbia sunt între 40 şi 50 de mii de refugiaţi care fac presiune spre Ungaria sau care, cu ajutorul călăuzelor, vor să traverseze Croaţia pentru a ajunge în Germania.
Oprea a menţionat că s-a început construcţia gardului de la graniţa cu România.
‘Am informaţii reale din teren, se fac lucrări de cadastru, s-a început construcţia acestui gard pe teritoriul Ungariei. (…) Nu spun decât atât: este anacronic ca în anul 2015 să construieşti gard cu sârmă ghimpată’, a mai declarat el.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



Un comentariu la “Gabriel Oprea, despre noul traseu al refugiaţilor musulmani: „Forţe suficiente de poliţişti de frontieră şi jandarmi, mai ales la graniţa cu Serbia””
Pentru ca suntem o tara condusa de tampiti:
– Iohannis ia in calcul construirea de NOI centre pentru refugiati, pentru a primi MAI MULTI: „Trebuie sa intreprindem ceva”
http://bit.ly/1MsB4LZ
– Guvernul sugereaza ca asa vor arata REFUGIATII primiti de Romania. „Asa primim un milion”
http://bit.ly/1iyP8Hn
– Bilantul RAZBOIULUI de la frontiera ungara: 300 de raniti, 29 de arestari – Imagini de COSMAR
http://bit.ly/1FiKtmN