Personal şi ziarul NapocaNews am fost împreună nişte critici acizi ai personajului politic Mihai Seplecan, în ultimii ani. Când scriam de cazul Nana, presa intereselor grupurilor mafiote din politică păstra tăcerea, plătită la greu cu pungi de plastic. Subiecte critice, că Mihai Seplecan nu ştie să scrie ca în DEX, că nu vorbeşte gramatical, că a fost copilul de suflet a lui Călian sau şoferul lui Nicoară, că e arogant şi altele au apărut în ziarul nostru. Deşi e interesant de studiat sociologic cariera unui politician ca Seplecan, care a pornit de jos, de la tâmplar şi şofer, ajuns apoi la funcţia de preşedinte C.J. Şi cu toate acestea, acum trei luni Daniel Buda, Marius Nicoară şi cu oblăduirea distantă a senatorului Tişe, consilierii judeţeni liberali au votat în plen numirea lui Mihai Seplecan ca şi preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Ei l-au pus în funcţie pe Mihai Seplecan, nu clujenii, nu presa, iar acum dintr-o dată vor să-l dea jos. De ce? Când scria presa că nu e bun de şef, liderii PNL nu au luat în seamă semnalele şi l-au uns în funcţie pe Seplecan, tocmai ditamai preşedinte C.J. Cluj, fără să se rezolve între timp rampa de gunoi ecologică, fapt ce riscă ca oraşul Cluj-Napoca să devină pe bune un Napoli al gunoaielor. Acum, peste noapte, liberalii clujeni doresc cu tot dinadinsul demisia lui Seplecan, nu că rampa de gunoi nu e finalizată, ci din interese strict politice, mărunte. Gafe făcea Seplecan şi înainte de a fi nominalizat în funcţie, dar asta nu i-a oprit pe Buda sau Nicoară să-l facă şef. Aşa că hotărârea de a îl demite musai pe Seplecan că nu le-a rezolvat nu ştiu ce la partid credeţi-mă că mi se pare ipocrită. Nu cred că interesul cetăţenilor clujeni contează sau primează acum, ci doar interese politice, care l-au pus şi apoi l-au făcut “demisionar” pe Seplecan. Marius Nicoară, co-preşedintele PNL Cluj, a declarat, după şedinţa BPJ, că Seplecan trebuie să demisioneze din funcţie. „S-a aprobat, în şedinţă, retragerea sprijinului politic preşedintelui CJ Cluj, Mihai Seplecan, cu 59 de voturi pentru, 6 împotrivă şi o abţinere. Motivele retragerii sprijinului politic au fost disfuncţionalităţi în conducerea CJ Cluj, neperformanţe, sunt probleme la drumuri, la aeroport, la care se adaugă o lipsă de comunicare a lui Seplecan cu partidul”, a spus Nicoară.
Co-preşedintele PNL Cluj a precizat că Seplecan trebuie să demisioneze în urma acestei decizii, iar dacă nu o va face, se va merge pe articolele de lege, consilierii judeţeni având la dispoziţie 35 de zile să implementeze decizia politică. Mihai Sepelecan a reacţionat dur, în stilul caracteristic, la hotărârea PNL Cluj. „Marius Nicoară a făcut o mizerie cu această şedinţă. M-a îndepărtat cu mâna PDL, a vândut PNL fostului PDL. Îi cer demisia din funcţie senatorului porno. Până acum am tăcut şi am respectat toate deciziile partidului, dar acum îi cer demisia pentru că a condus cu 1,4 alcoolemie şi era să omoare un taximetrist, are dosar penal la ICCJ, s-a uitat la filme porno în Parlament când se vota legea pensiilor. Vreau să-mi răspundă Marius Nicoară de ce acum 3 luni eram bun, acum nu mai sunt, vrea să mă schimbe pentru că nu i-am ascuns mizeriile pe care mi-a cerut să le fac”, a declarat Seplecan pentru un ziar local. Cearta dintre Mihai Seplecan şi Marius Nicoară e extrem de ciudată, ştiindu-se că preşedintele CJ Cluj a fost şoferul personal celui declarat “senatorul porno”.
Criza de la Consiliul Judeţean Cluj evidenţiază, de fapt, fundătura, lipsa de viziune şi sărăcia resursei umane de calitate a clasei politice clujene. Întrebarea corectă pe care trebuie să o pună acum presa şi clujenii este următoarea: nu de ce trebuie să fie demis Mihai Seplecan, ci de ce PNL l-au uns în funcţie acum trei luni? Atunci Seplecan era bun, acum nu mai este? Ce s-a întâmplat între timp? La Cluj-Napoca e nevoie de o altă clasă politică, mai responsabilă şi mai credibilă, care să ne scoată din penibilul şi provincialismul meschin al prezentului mediocru.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



10 comentarii la “Întrebarea corectă: de ce l-au uns în funcţie liberalii clujeni ca să-l dea, apoi, jos pe Seplecan?”
Calianu(ala fost PRM fost PC fost PD fost-fost actual-actual)
era pe vremea lui Ceausescu angajat la aprovizionarea fabricii de mobila Libertatea,cu materii prime. Inca de pe atunci intrase in combinatii si se stia sa dea din gura.
Si iata ce a ajuns Calianu ,mare smecher deputat,care o dadea pe interviuri in fiecare zi la Antena3 ,pe audienta,dupa ce i-a tras-o lui Vadim Tudor pe la spate.
Seplecan imi dau seama ce e de capul lui.Astia nu au nici un viitor politic,pentru ca nu au putina minte sa actioneze unitar.PNL cu Uioreanu la puscarie,cu Marius nicoara cu vrajeli,nu poate sa-l bata pe Boc,piticul erotic daca acesta va candida din partea PMP,de aceea PNL va prefera sa-l ia pe Boc in tabara lui.
marius nicoara o sa faca pact cu EMIL BOC, va negocia sa fie senator PNL LA anul,iar el il va sustine pe Boc sa fie seful PNL cluj .
Acuma,BOC evident ca nu mai are nici un interes sau obligatie sa se casatoreasca cu PMP,deoarece U drea nu mai exista pe plan politic,iar basescu seamana tot mai tare cu vadim tudor,pe populisme anti-islamice, anti-refugiati, anti-unguri, pro-basarabeni,
ca atat cat a fost presedinte il durea in c++ de toate astea,acum dintr-o data pentru voturi il intereseaza peste noapte,pentru a lua din procentele decedatului vadim tudor,si decedatului PPDD.
se zvoneste cum ca Uioreanu a fost actionar al Bancii transilvania,si ca ar fi avut banii din vrajeala Caritas de pe vremurile funar-iote.
Acum,nici nu mai conteaza,ca Uioreanu o daduse la puscarie cu viata,iar marius nicoara saracu,ramane tot mai singur si izolat,fiind obligat sa se casatoreasca cu Emil boc ,casatorie pe interese,evident.
PNL e tot mai dezgustator ca partid,dupa ce s-a unit cu PDL,si devine tot mai penibil cu mucoasa aia alina gorghiu,care atat de ridicola devine in declaratii,incat nici macar deputatii PNL nu mai voteaza motiunile ei de cenzura-vrajeala contra guvernului.
Clujul e in mainile unei gasti mafiote transpartinice cu Boc in frunte in spatele caruia se trag sforile financiare ale urbei. Clujenii trebuie sa de-a jos gasca mafiota Boc, Tise, Rus, Nicoara, Buda, Dancu, toti sunt o apa si un pamant.Boc a tocat anual 300 milioane de euro bigetul clujului. Unde-s banii? Cui i-a impartit piticul porno?
https://deveghepatriei.wordpress.com/2014/03/24/emil-boc-a-vandut-tot-centrul-clujului-catre-unguri-si-evrei/
https://saccsiv.wordpress.com/2015/09/24/ioan-bolovan-seful-comisiei-internationale-de-demografie-istorica-refugiatii-sunt-solutia-pentru-o-europa-imbatranita/
a retrocedat BOC centrul orasului la asazisii fosti proprietari bozgori,strada Iuliu Maniu si altele,e adevarat.
Il are in spate pe jidanul bozgod pasckany
e adevarat ca a luat credite in numele Clujului,da are banii acum in ciolan pentru campania electorala,acest pitic porno nerusinat.
De aia ziceam ca nu are nimeni sanse sa-l doboare in alegeri pe pitic penticostal baptist porno nesimtit ,emil porno. Si daca candideaza PNL impotriva lui,el tot o sa castige. Pe cine dracu sa-l susti ca sa castige primaria Cluj?!? pe nimeni. Nici macar daca Orban din budapesta candideaza nu are sanse la cluj,cu tot bugetul ungariei.
emil BOC,copilul de aur, candidatul surpriza, piticul erotic, mama dracului, pana corbului, mama omida, Baba vanga, Vrajitoarea vanessa.
Toate acestea le caracterizeaza pe mega-eroul SuperMAN, spider-man, EMIIIIIIIIIIIIIIIIIL BOOC!
bool openssl_pkcs7_sign ( string $infilename , string $outfilename , mixed $signcert , mixed $privkey , array $headers [, int $flags = PKCS7_DETACHED [, string
<!–Welcome to the CIA Web Site — Central Intelligence Agency
#nav > ul , #nav > ul > li:hover > a , .about-box , .about-box .heading-box , .work-box , .work-box .heading-box , .download-panel .heading-block, .description-box .heading-block , .description-list .download-btn , .download-box .download-btn , .description-list .download-btn:hover, .download-box .download-btn:hover {filter: none;}
Instanta in Cluj a scos din case mai multe familii romanesti din strada Iuliu Maniu,printre care si familia MOGOSAN( cea a artistului tenor la Opera Romana Mogosan),
in timp ce ungurii si-au ,,recapatat si retrocedat,, imobilele prin spagi si coruptie.
De ce?Pentru ca au dat spagi,pentru ca acolo cica inainte de 1948 erau unguri.Dar de ce nu retrocedam noi Budapesta pentru ca avem acolo relicve geto-dacice in oras?
Este absurd si strigator la cer ceea ce se intampla sub Boc in Cluj.In Romania in general,cu aceste retrocedari,o batjocura.
Pe deasupra Instanta a cerut si DESPAGUBIRI in zeci de mii de euro familiei Mogosan din Cluj,pentru ca a locuit pe strada Iuliu Maniu,bani alocati acestor unguri ,,retrocedati,,
Adica nu doar casa le-a luat-o ,ci si bani le-au cerut!