Distribuie articolul

Acoperamantul Maicii Domnului este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata. La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi. Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

Amintim ca 1 octombrie este si Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice. Ea a fost stabilita in mod oficial in sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.

Tropar la sarbatoarea Acoperământului Maicii Domnului

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac la sarbatoarea Acoperământului Maicii Domnului
Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se închină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintilor Iosif si Chiriac de la Bisericani;
– Sfantului Apostol Anania;
– Sfintilor Mucenici Mihail din Manastirea Zovei si a 36 de monahi;
– Sfantului Cuvios Roman Melodul;
– Sfantului Mucenic Domnin;
– Sfantului Cuvios Ioan;
– Sfantului Cuvios Grigorie Domesticul;
– Sfantului Ioan Cucuzel;
– Icoanei Maicii Domnului Cucuzelita de la Marea Lavra – Koukouzalissa;
– Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare de la Manastirea Dochiariu.

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Ciprian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: