Guvernul german si Comisia Europeana poarta discutii in vederea infiintarii unei taxe europene exceptionale, destinata sa finanteze gestionarea crizei refugiatilor, relateaza sambata presa germana, in timp ce Berlinul dezminte informatia, potrivit AFP.
Saptamana aceasta, in marja adunarii generale FMI-Banca Mondiala, Berlinul si Bruxellesul au evocat majorarea resurselor la bugetul european cu ajutorul unui impozit special, care ar putea lua forma unei suprataxe la carburant sau TVA, potrivit cotidianului german Suddeutsche Zeitung.
Acest sistem ar fi inspirat din modelul de sustinere „Soli-Zuschlag” al germanilor din vest pentru cei din est, dupa Reunificarea Germaniei, in 1990.
Sumele astfel adunate ar putea fi trimise spre tari precum Spania, Italia, Bulgaria sau Grecia, pentru o securizare mai buna a frontierelor lor. Acesti bani ar putea fi utilizati, de asemenea, in afara Europei, pentru a imbunatati conditiile de primire a imigrantilor in tari „sigure” din vecinatatea UE, precum si conditiile de viata din tarile de origine.
Aceste informatii sunt dezmintite ipocrit de Berlin. „Noi nu dorim nici majorarea impozitelor in Germania, nici introducerea unui impozit la nivelul UE”, a declarat sambata dimineata, la Berlin, purtatorul de cuvant al guvernului german, Steffen Seibert.
Saptamana aceasta, imigranti au sosit in numar si mai mare in Grecia, unde se inregistreaza deja cate 7.000 de refugiati nou-sositi pe zi. La randul sau, Germania ar putea primi pana la 1,5 milioane de persoane in 2015, cifra mult mai mare decat cele avansate de autoritati, a afirmat luni cotidianul german Bild, citand un „document confidential”, informatie pe care guvernul federal nu a confirmat-o de asemenea.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


3 comentarii la “Angela Merkel vrea ne pună la plată pentru susținerea refugiaților musulmani. Impozit special pentru toți europenii”
[…] http://www.napocanews.ro/2015/10/angela-merkel-vrea-ne-puna-la-plata-pentru-sustinerea-refugiatilor-… […]
Nici nu era de așteptat altcumva – după ce ipocriții de politicieni nemți își distrug propria lor națiune, acum vor să împrăștie costurile cu restul celor care din nefericire sunt deasemenea reprezentați de către alți corupți și ilegitimi. Merkel are o viclenie de securist în ea, se spune că pe vremuri era agent STASI. Acum face ce face și cade tot în picioare hodoroaga.
Eu vreau sa stiu cati refugiati gazduieste frau Merkel, herr Juncker, herr Hollande etc. Vad ca au tupeul sa impuna altora cote dar vrau sa vad daca ei personal se conformeaza!