Distribuie articolul

Liga elitelor U19 programează la sfârşitul acestei săptămâni meciul dintre Universitatea Cluj şi FC Ardealul. Meciul face parte din etapa a 9-a a competiţiei dedicate juniorilor şi se va disputa, duminică, de la ora 12.00, pe Cluj Arena.

Organizatorii anunţă că preţul biletelor va fi la fel ca şi la meciurile Universităţii Cluj, adică 10 lei, respectiv 5 lei pentru elevi şi studenţi.

Înaintea acestei partide Universitatea Cluj conduce clasamentul seriei Vest cu 22 de puncte, urmată de FC Ardealul care are un punct mai puţin.

Liga elitelor este o competiţie care a pornit la drum în această vară, la iniţiativa Federaţiei Române de Fotbal (FRF), şi este destinată juniorilor sub 19 şi sub 17 ani.

În întrecerea U19 evoluează 24 de echipe iar la U17 sunt înscrise 26 de echipe, împărţite în două regiuni, vest şi est. După 11 etape, primele două echipe clasate în fiecare regiune se califică în turneul final organizat de FRF la Mogoşoaia.

Din fiecare regiune retrogradează câte două echipe şi promovează alte două. O altă competiţie destinată juniorilor este Cupa elitelor care funcţionează în sistem eliminatoriu.

16 echipe, primele opt clasate în fiecare regiune, se duelează pentru trofeu. Cupa elitelor se va desfăşura după încheierea campionatului.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: