Noi detalii au ieșit la suprafață despre atrocitățile care se petrec în spatele ușilor adăposturilor pentru refugiați din Germania.Bătăile în masă și aruncarea alimentelor donate la gunoi sunt incidente care au făcut deja înconjurul lumii. Prea puțin se povestește însă despre abuzurile prin care sunt nevoite să treacă femeile și fiicele acestora.
Potrivit datelor oferite de către organizațiile pentru apărarea drepturilor femeilor, șase femei au fost violate în ultimele săptămâni în Baden Württemberg. Mai mult decât atât: în taberele pentru refugiați există multe cazuri în care bărbații își forțează nevestele și fiicele să se prostitueze, iar tariful este de 10 euro pe oră.
În alte cazuri, aceștia fură diverse lucruri unul de la celălalt după care le vând la cei foarte săraci, titrează Jurnalul Românesc.
Chiar dacă aceștia sunt aduși în fața justiției și pedepsiți, nu se schimbă cu nimic situația din taberele unde sunt cazați refugiații. Furturile, violurile și abuzurile la care sunt supuse femeile și copiii continuă.
Mai mult, taberele de refugiaţi musulmani se confruntă cu atacurile extremei drepte. Un adevărat asediu. Numai în luna septembrie a.c. au avut loc 600 de atacuri neonaziste împotriva taberelor de imigranţi din Germania. Anul trecut au avut loc 200 de atacuri neonaziste asupra centrelor de refugiaţi musulmani.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




Un comentariu la “Femeile și fetele din taberele de refugiați musulmani sunt „închiriate” cu 10 euro pe oră. 600 de atacuri neonaziste într-o lună”
la cat sunt de urate tariful ar trebui sa fie sub 1 euro pe ora. tigancile astea sirience sifilitice urate ca dracu nu le fute nimeni.
romancele sunt cele mai frumoase,rusoaicele,ucrainencele,moldovencele………. polonezele,frantuzoaicele.
In nici un caz nemtoaicele,de la atata cartoffen,s-au facut cat niste balene 200 kile….