Protestatarii din Piaţa Universităţii cer demisia nomenclaturii comuniste din Guvern: după Victor Ciorbea, avocatul Poporului şi ministru Mircea Duşa,activist plătit pe statele PCR, urmează să fie cerută şi demisia lui Alexandru Florian, directorul “Institutului Elie Wiesel”?
Alexandru Florian, directorul “Institutului Elie Wiesel” este fiul lui Radu Florian, fost un filosof marxist de sorginte bolşevică.Alexandru Florian este cel care a iniţiat Legea antinaţionlă, anticonstituţională şi antidemocrată nr. 217/2015. Iată ce scria profesorul de bolşevism Radu Florian în prefaţa cărţii “Reflecţii asupra filozofiei marxiste” din colecţia Idei Contemporane:
“Lucrarea pe care o prezentăm cititorilor se vrea, în primul rînd, o recitire a surselor primare ale filozofiei marxiste. Numeroase date ne-au făcut să credem de mult că filozofia marxistă a fost şi continuă încă adesea să fie înţeleasă de către unii pe baza luării în considerare numai a unor texte, fără o tratare a operei filozofice a lui Marx şi Engels ca un ansamblu unitar, fără o corelare interioară a tuturor textelor aparţinînd diferitelor stadii ale elaborării marxismului. Uneori această situaţie a provenit din descoperirea şi din publicarea tîrzie a unor lucrări filozofice ale lui Marx şi Engels, care s-au dovedit ulterior a avea o importanţă capitală în ansamblul operei lor, aducînd elemente noi pentru interpretarea textelor demult publicate. Alteori situaţia la care ne referim a fost rezultatul ignorării sau, mai aproape de noi, al subaprecierii acestor lucrări. Recitind opera filozofică a creatorilor marxismului, ne-am propus să regăsim unele trăsături originale ale filozofiei marxiste şi, în acest fel, surse ale tinereţii sale, ale vigoarei sale cognitive şi ale influenţei sale multilaterale. Restudiind operele filozofiei marxiste, nu putem să nu ne întrebăm, totodată, care este viabilitatea contemporană a trăsăturilor ei originale. Citirea într-o epocă dată a unei opere filozofice, oricare ar fi ea, cuprinde două momente esenţiale complexe : unul al descifrării operei originale, cel de-al doilea al confruntării sale cu realitatea epocii, a aflării validităţii sale în timp.”
Radu Florian a fost profesor de marxism leninism între anii 1950 – 1990 la Universitatea Bucureşti şi un model filosofic comunist pentru fiul lui Alexandru Florian,directorul “Institutului Elie Wiesel”, cel care face legi să se poată băga oameni nevinovaţi la puşcărie că scriu, promovează sau citesc autori interbelici, pe Petre Ţuţea, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr? El are un salariu uriaş ca funcţionar al fostului Guvern Victor Ponta.
Declaraţia de avere a lui Alexandru Florian, din care aflăm că doar salariul anual primit de la buget este cu mult peste 80.000 de RON ca director al Institutului „Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului României, venitul său total fiind de 170.249 RON anual, titrează Cotidianul!
Înainte de a vă prezenta aceste documente, se cuvine să facem cîteva necesare precizări:
1. în anul 2013, salariul lui anual a fost de 43.248 RON, iar în 2014 salariul lui aproape s-a dublat, ajungînd la 81.614 RON, fiind mult mai mare decît salariul prim-ministrului!
2. în comparaţie, directorul ICR, care are rang de ministru secretar de stat, are un salariu anual de 72.000 RON, misiunea sa fiind mult mai complexă decît cea a directorului de la „Elie Wiesel”, avînd în subordine numeroase filiale în marile capitale ale lumii, cu sarcina de a promova cultura românească în lume, nu s-o discrediteze, aşa cum face Institutul „Elie Wiesel”!
3. Alexandru Florian are 7 surse de venit, dintre care doar una se referă la închirierea unui imobil cu 6.000 lei anual, celelalte fiind:
– Universitatea „Dimitrie Cantemir”, de unde primeşte anual 29.838 RON ca profesor,
– Institutul de Economie Agrară, de unde încasează 37.851 RON pe an fiind cercetător ştiinţific II,
– Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, de unde ia încă 7.398 RON ca profesor asociat,
– Institutul de Antropologie, de unde mai ia 8.520 RON ca expert,
– Asociaţia Rom. „V. Madgearu”, de unde încasează 5.028 RON ca expert.
Adunînd aceste cifre, rezultă un venit anual total de 170.249 RON, la care se adaugă şi cele 6.000 RON din chirie! Acestea sînt veniturile declarate de Alexandru Florian la data de 8 iunie 2015 pentru anul fiscal 2014: 176.249 RON! Iată şi această Declaraţie de avere a lui Alexandru Florian, directorul general al Institutului „Elie Wiesel”, aflată în subordinea Guvernului României.
Credem că nomenclaturiştii de origine ideologică neo-comunistă nu mai au ce căuta în structurile viitorului Guvern al României!
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



4 comentarii la “Protestatarii din Piaţa Universităţii cer demisia nomenclaturii neo-comuniste din Guvern şi de la putere: Ciorbea şi Duşa, urmează Alexandru Florian, directorul “Institutului Elie Wiesel”?”
Ce iasă din pisică șoareci mănîncâ
sau
Așchia nu sare departe de trunchi.
Mai și mănîncă căcat cu polonicul.
sa tot lupti contra poporului roman si inca si printre altele si Univ. „crestina” Dimitra Cantemir. Mortal! Dar cum de poate asta duce atatea sinecuri in spinare? Zece guverne se vor schimba si asta tot acolo va ramne…
176 000 lei, oare câte salarii de doctori se puteau plăti cu acei bani? Iar acești bani sunt dați unuia care face doar rău nației române. Și câți or mai fi ca el.
Mda. Sa se duca. Ce bine s-ar adapta asta in Coreea de Nord sau Cuba! Marxism-leninism ar putea preda lejer acolo…