Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca împlinește luni, 9 noiembrie 2015, 3 ani de la sfințire. Mai presus de această aniversare, hospice-ul dedicat îngrijirii bolavilor de cancer își serbează ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Cu acest prilej, angajații și pacienții îngrijiți în prezent în acest centru au participat astăzi la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți, în prezența Preasfințitului Vasile Someșanul. Soborul a fost condus de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, titrează Radio Renașterea.
Cei prezenti s-au putut închina moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie așezate de astăzi într-o noua raclă. Construcția Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” a început în anul 2009 și s-a finalizat acum trei ani, cand a fost sfințit de Mitropoltul Andrei.
Așezământul social dispune de o unitate hospice cu mai multe saloane de internare, un centru de zi pentru adulţi şi un ambulatoriu de specialitate. Aici, pacienții bolnavi de cancer în fază terminală primesc sprijin medical și spiritual.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

