Unii dintre autorii atacurilor teroriste comise la Paris probabil au reuşit să fugă, fiind căutaţi în mod activ, anunţă procurorul regional Francois Molins, potrivit Mediafax. „Unii atacatori probabil sunt încă în libertate, fugind de autorităţi”, a declarat François Molins, dând asigurări că teroriştii vor fi capturaţi.
Ministerul român de Externe nu are în acest moment informații privind existența unor cetățeni români printre victimele atentatelor de vineri seară de la Paris, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a MAE, Raluca Lunculescu.Ambasada României la Paris este în contact permanent cu autoritățile franceze pentru a verifica naționalitatea victimelor, a adăugat ea, citată de Rador. Raluca Lunculescu a mai spus că Ambasada României la Paris îi sfătuiește pe cetățenii români aflați în zona pariziană să respecte avertismentele de siguranță transmise de autoritățile franceze și să evite orice deplasare, pentru a fi în siguranță.
Prefectura de Poliție din Paris a recomandat deja ca, cel puțin în următoarele ore, cei care se găsesc la domiciliu sau care sunt în localuri în oraș să evite orice ieșire, iar instituțiile publice trebuie să întărească supravegherea la intrare și să-i primească pe cei care solicită și, de asemenea, să fie întrerupte evenimentele sau manifestările care au loc în exterior în acest moment, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE într-o intervenție la Radio România Actualități.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “O parte din teroriștii islamiști au fugit. Poliția franceză interzice manifestările publice. Cere populației să nu frecventeze localurile”
Prostii !!!