Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, i-a trimis, marți, cererea de divorț soției sale, Patricia Llosa, potrivit unor surse citate de agenția EFE.
Cererea este în curs și a fost prezentată în Spania, deși scriitorul nu vrea să facă nicio declarație în acest sens, au precizat sursele, apropiate lui.
Vargas Llosa, care este implicat într-o relație sentimentală cu Isabel Preysler, susține de câteva luni o serie de cursuri la Universitatea Princeton, din New York.
Scriitorul, în vârstă de 79 de ani, a fost prezent pe 8 noiembrie la New York alături de Preysler la un omagiu care i-a fost adus de Hispanic Society of America pentru contribuția sa la artele și culturile hispanice.
Vargas Llosa și verișoara sa Patricia Llosa au sărbătorit în iulie 50 de ani de căsătorie. Este vorba de a doua căsătorie a scriitorului care anterior a fost căsătorit cu mătușa sa, politiciana Julia Urquidi, între 1955 și 1964.
Scriitorul și văduva fostului ministru socialist Miguel Boyer, care a fost căsătorită anterior cu Julio Iglesias și marchizul Carlos Falcó, se cunoșteau, potrivit propriilor declarații, de peste 20 de ani.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Scriitorul Mario Vargas Llosa divorţează după 50 de ani de căsnicie pentru mama lui Enrique Iglesias”
Nobelul nu aduce fericirea, dar nici măcar înțelepciunea cea din urmă…