O înregistrare atribuită procurorului Laura Grădinţă, de la Parchetul Judecătoriei Cluj, în care aceasta strigă unui bărbat: ”Tonul jos că vă scot afară” şi spune despre un dosar că e „o lăbăreală tristă”, a apărut joi în presa locală, magistratul fiind cercetat disciplinar pentru ”atitudini nedemne”.
Procurorul Laura Grădinţă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj este cercetat disciplinar de Inspecţia judiciară pentru ”atitudini nedemne” în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii.
Într-o înregistrare audio apărută, joi, în presa clujeană, şi care este atribuită procurorului Laura Grădină într-o discuţie cu un bărbat, se aude vocea ridicată a acesteia.
”Tonul jos, că vă scot afară! Este aşa o lăbăreală tristă dosarul ăsta, contestaţi pe toată lumea, contestaţi toate probele din dosar? Aveţi un tupeu inimaginabil, cred că dumneavoastră nu aveţi proprietatea cuvintelor, pe bune”, se aude în înregistrare, titrează Mediafax.
Potrivit unui comunicat recent al Inspecţiei Judiciare postat pe site-ul instituţiei, procurorul Laura Grădină, prin afirmaţiile, expresiile şi tonul folosit, ”a manifestat un comportament incompatibil cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat”.
”Inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori au dispus, prin rezoluţia din 27 octombrie 2015, exercitarea acţiunii disciplinare faţă de Laura Grădină, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru abaterea disciplinară prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii. S-a reţinut că procurorul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin afirmaţiile, expresiile şi tonul folosit, a manifestat un comportament incompatibil cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat”, se arăta în comunicatul citat.
Unii procurori datorită puterii oferită de lege se cred ”dumnezei”?
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Procuror clujean înregistrat spunând despre un dosar că „este o lăbăreală tristă”. Magistratul va fi cercetat disciplinar”
ei si?