CFR Cluj a pierdut la Ploiești, în fața Petrolului, scor 0-1, și a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în Liga 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Zubir în minutul 15, la capătul unei faze în care apărarea clujenilor a fost făcută șah mat.
Petrolul a obţinut astfel, doar a doua victorie în 19 etape disputate până acum. ”Lupii” lui Stoichiţă s-au adaptat mai bine la condițiile de joc și la terenul aproape impracticabil.
Cristian Lopes a avut şansa deschiderii scorului, însă a trimis peste poartă dintr-o execuţie acrobatică. Ambele echipe au cerut câte un penalty în prima repriză însă centralul Popa nu le-a acordat.
Petroliştii au fost aproape de a marca două autogoluri prin Benga şi Faugh-Pore. Repriza a doua a fost animată în ocazii de poartă, însă niciuna dintre cele două echipa n-a mai marcat.
Pe final, Moussa a lovit bara cu un şut din centrul careului, dar scorul a rămas 1-0 pentru gazde. Clujenii n-au mai câștigat de trei etape şi se îndepărtează de locurile de play-off, indiferent de decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, care va decide săptămâna
viitoare dacă cele două echipe își vor recupoera penalitatea sportivă de -6 puncte cu care au început campionatul. Pe locul 9 cu 22 de puncte, CFR Cluj este la cinci lungimi în urma ASA-ului, ocupanta locului 6, ultimul care duce în play-off.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

