Acum câteva zile NapocaNews publica o investigație privind vinderea unor instrumente muzicale care a indignat o parte din angajații Operei Române. Directorul instituției a oferit un răspuns la aceste acuzații ale unor colegi, din păcate, doar pentru Radio Cluj.
Acuzații nefondate privind licitația cu favoruri și instrumente la preț îngrijorător de mic, organizată de Opera Română din Cluj: Directorul Florin Estefan a declarat că este vorba despre obiecte uzate care nu mai pot fi folosite. Prețurile instrumentelor licitate au respectat valoarea conferită de Remat, explică directorul, în condițiile în care acestea au un grad de uzură de 100%.
Este vorba despre o casare care a fost acceptată şi aprobată prin ordinul ministrului din luna aprilie şi acuma era procedura de dezmembrare. La dezmembrare sunt două posibilităţi: ori le dai toate la REMAT sau la nişte companii care reciclează, ori ai posibilitatea să faci licitaţie şi dacă unele persoane sunt interesate de acele bunuri să vină să le cumpere. Ei invocă faptul că la comisia de licitaţie s-a greşit pe procedură. Eu în momentul respectiv am zis, vă rog frumos scrieţi-mi o contestaţie, şi toată acestă licitaţie s-a anulat. Se poate verifica, sunt absolvit de orice problemă în acte. (Florin Estefan)
Directorul Operei Române din Cluj a fost acuzat că ar fi vrut să favorizeze achiziția unor instrumente muzicale la prețuri derizorii prin intermediul unei licitații. O scrisoare anonimă a fost trimisă presei, la sfârşitul săptămânii trecute, de un angajat al Operei, care aduce acuze directorului legate de această acțiune, titrează Radio Cluj.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

