Revenirea la normalitate a turismului rus în Turcia este aproape imposibilă, atrage atenţia Aleksei Puşkov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Internaţionale a Dumei de Stat, invocând riscuri teroriste, după ce Moscova a descurajat călătoriile în staţiuni turce ca reacţie la doborârea avionului.
„Referitor la turismul rus în Turcia, nu văd nicio perspectivă de revenire la situaţia anterioară”, a declarat Aleksei Puşkov, citat de site-ul agenţiei Tass.
Adio Antalya! Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat puternic după ce armata turcă a doborât un bombardier rus, pe 24 noiembrie. Ca reacţie, Administraţia Vladimir Putin a introdus sancţiuni economice contra Ankarei, descurajând agenţiile de turism ruse să vândă servicii în staţiuni turce.
„Turcia rămâne o ţară de tranzit pentru militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic. Nimeni nu poate exclude posibilitatea unor atentate contra cetăţenilor ruşi, dat fiind că Rusia este implicată în operaţiuni antiteroriste”, a explicat Puşkov.
„În plus, Turcia nici măcar nu şi-a închis frontierele cu teritoriile din Siria aflate sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic. Acest lucru exclude posibilitatea anulării sau relaxării măsurilor restrictive împotriva Turciei în viitorul apropiat”, a insistat Puşkov.
Rușilor le este teamă să nu fie uciși de islamiști în Antalya.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Adio Antalya! Oficial rus: Revenirea la normalitate a turismului rus în Turcia, aproape imposibilă”
Si toate astea in numele unui cult ce are ca fundament religios vorbele unui asasin, violator, sclavagist, jefuitor si pedofil!
Din cauza dobitocului de erdogan turcii încet încet or sa piardă turismul. 80% din turiștii care se duceau un antalya-alanya erau ruși. Ăsta o spun în cunoștință de cauză pentru ca am mers 5 ani la rand în zonele.respective. păcat de poporul turc care o sa înceapă sa culeagă ,,roadele,, politicii lui erdogan. Ataturc acum 80 de ani I a scos din feudalism iar idioți ăsta o sa I întoarcă.