Fotbal Club Universitatea Cluj a disputat,sâmbătă, 23 ianuarie, al doilea meci test din această iarnă, în compania formației din Liga a 3-a, Sănătatea Cluj.
Meciul a fost întârziat mai bine de o jumătate de oră, din cauză că majoritatea fobaliștilor pregătiți de Mihai Teja au refuzat să intre pe teren.
Neplătiți de luni bune, tinerii jucători ai Universității au protestat, astfel, împotriva incapacității conducerii administrative de a găsi bani pentru continuarea activității în condiții decente și au decis să nu se mai antreneze până le vor fi achitate o parte din restanţe.
În cele din urmă amicalul cu Sănătatea s-a disputat și s-a terminat cu victoria alb-negrilor, scor 4 la 1, iar dintre titularii de drept doar Kovacs și Hâmpea au acceptat să intre pe teren, titrează Radio Cluj.
Golurile Universității au fost marcate de Lemnaru și Kovacs, ambii reușind câte o dublă.
NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Protest al fotbaliştilor de la Universitatea Cluj”
Proteste la U Cluj !!!
Pana acum erau fanii infocati care ieseau in strada si isi aratau nemultumirea.
Un lucru curios insa in momentele de cumpana,”marile legende” ale lui U stau mereu in expectativa si nu solidarizeaza cu jucatorii nedreptatiti,care joaca pe stomacul gol.Situatia nu e noua,la U cluj nu e prima data cand se joaca pe stomacul gol.Sa fi sportiv la U ,inseamna in primul rand sacrificiu.Daca nu se are grija de tinerele talente care bat la poarta afirmarii,tinand cont de situatia precara din punct de vedere financiar de la U Cluj,proasta gestionare care exista de decenii,aceste talente ori se vor pierde ori vor pleca la alte cluburi. Aici intervine rolul „marilor legende” care de bine de rau au profitat de U Cluj cat au fost activi. Dar sa culegi doar roadele si sa stai pasiv asteptand sa cada ceva din cer(un sac cu bani) si abia apoi sa te amesteci,nici asta nu e treaba.Walter e disparut de cativa ani.Dar ca si in orice casnicie daca ti-ai parasit perechea,se poate da un verdict de divort din oficiu si U Cluj sa-si urmeze destinul care il are fara Walter.Nimeni nu traieste din amintiri astazi si e cazul sa se intervina radical in asa fel ca sperantele jucatorilor si fanilor sa nu fie inselate.E nevoie de COMPETENTA in conducerea U Cluj si nu ma indoiesc ca sunt oameni competenti care ar putea prelua fraiele acestui minunat club.