În acest weekend am fost invitat să vorbesc în deschiderea primului Congres al Partidului România Unită de la București în fața a peste 1000 de oameni. Încă de la început am observat băieți vânjoși și fete frumoase îmbrăcați în costume negre cu tricolorul și însemele PRU. Erau foarte amabili cu fiecare invitat și încerca să-I ajute să-și găsească locul. Prima impresie a fost pozitivă. Pe timpul derulării Congresului am aflat că acești tineri puternici, frumoși și educați fac parte din Patrulele lui Vlad Țepeș, o formulă de auto-apărare și de sprijinire a spiritului civic în societate după modelul celebrelor patrule civile din SUA sau Marea Britanie. Deputatul Bogdan Diaconu a și oferit o explicație de bun simț privind înființarea Patrulelor lui Vlad Țepeș, sub coordonarea luptătorului K1 Daniel Ghiță: „Pe aceşti tineri îi veţi vedea peste tot, îi veţi vedea unde este nevoie de ei, de ajutor. Nu vor avea arme, poate vor avea lopeţi să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleţi să ajute la inundaţii sau poate pur şi simplu vor ajuta o bătrână să traverseze strada”. Dan Ghiță mi s-a părut un bărbat român autentic, de bun simț, inteligent și de o rară modestie. De aceea nu înțeleg de ce înființarea Patrulelor lui Vlad Țepeș au creat o emulație negativă în presa mainstream, o parte controlată de SRI sau plătită de fundațiile soroșiste. Am citit aberații scrise de către jurnaliști pe care îi credeam cu pretenții și care țin de sfera patologicului, comparând patrulele PRU cu gărzile legionare sau cu cele ale Partidului Rusia Unită. Le puteau măcar compara măcar cu Gărzile lui Iuliu Maniu.Critici penibile au venit și din partea așa-zișilor ”ortodocși” de carton speriați de propria umbră, dacă nu au blagoslovirea ”spiritualului” de la organe.

Mai mult, un maghiar cu nume sub acoperire din Cluj-Napoca, cel mai longeviv lector din istoria universității recente, a cărei operă sunt doar sesizăriile, mitingurile și petițiile pe Facebook, a făcut chiar o sesizare penală că patrulele ar fi unități paramilitare încălcând articolul 3 din Legea partidelor politice. Atâta mobilizare împotriva acestei initiative a lui Dan Ghiță îmi ridică mari semne de întrebare, în legătură cu cât de viciată este presa și societatea civilă românească aflată pe statele intereselor pecuniare ale fundațiilor soroșiște și ale guvernelor străine. În primul rând, Patrulele lui Vlad Țepeș își au originea în tradițiile foloclorice ale vechilor cete de tineri ficiori din satul românesc arhetipal, care umblau pe ulițe și de la casă la casă pentru a asigura ordinea și bunul mers al comunității. Patrule civile similare patrulelor PRU, de autoapărare, sunt de zeci de ani în SUA, Marea Britanie sau Italia. În Finlanda, Soldații lui Odin au adus liniștea și siguranța pe străzi, iar în Ungaria e recunoscută Garda Maghiară, care a depășit statutul legal civic de autoapărare, trecând la acțiuni șovine și revizioniste, despre care nu se indignează presa noastră în frunte cu Striblea. În secuime, gărzile maghiare fac legea și se antrenează paramilitar în Munții Ciucului, dar presa ”sereistă” și soroșistă nu găsește timp să se indigneze. Iar atunci când românii construiesc o patrulă civică pe baza tradiției populare românești a cetelor de feciori ca să se dezvolte spiritul civic al românilor, hienele ies din ascunzători și mușcă cu venin. De ce? Pentru că tot ce e românesc și ține de acțiunea națională trebuie terfelit, lovit, scuipat și călcat în picioare că așa vor marionetele plătite din fruntea conducerii țării noastre. Pe mine nu mă sperie această reînviere a unei străvechi tradiții a satului românesc: cetele de ficiori sub o formă și prezentare modernă: Patrulele lui Vlad Țepeș. Sincer, după ce în orașul meu unde a crescut infracționalitatea, femeile sunt jefuite și bătute pe străzi lăturalnice, iar trecătorii și călătorii pe mijloacele de transport în comun buzunăriți de hoți, iar elevilor le este teamă să meargă la școală să nu fie atacați de bande colorate, m-aș simți mai în siguranță ca oamenii lui Daniel Ghiță să patruleze pe străzi, să intervină prompt în apărarea celor loviți, să anunțe poliția locală și să treacă, de ce nu, o bătrânică strada, în siguranță spre casă fără să fie furată de cerșetorii sub acoperire.
Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


26 comentarii la “Patrulele lui Vlad Țepeș sunt o continuare a cetelor populare de feciori”
Felicitări pentru articol.
AZI E ZI DE SĂRBĂTOARE,
ziva-cîînd noi voioșii pionieri
am porniit pe drumul maare
pe un drum presărat de primăveri
tra-la-la…. ș.a.m.d
Atunci noi voioșii pionieri aveam un Tată, nu din Ceriuri ci de aici de pe Pămînt, din satul CeL mai Scornicești, e sigur că era de pe Globul ăsta, pt că altfel Proful nostru de română cum putea să primească de la El „indicațiili prețioase”, că trebe notați toți pionierii voioși fără cravată, care în fiecare duminică se duc sus pe deal la Tatăl nostru din Ceriuri, să fie prostiți de preoțimea reacționară, „să otrăvească suflețelul nostru” avîntat. Deci feciorul ăsta român de la satul ăla hunguresc voia să ne apere de sălbăticie și rele, dar noi n-am înțeles nimic , probabil din cauza limbii prea elevate față de limba noasttră „nomadă și primitivă”, deci lista pe hîrtie devenea tot mai lungă, iar gluma devenea tot mai groasă, bine că nu ne-a interzis cravata aia roșie, atunci chiar aș fi plîns, pt că au zis că de aia primesc, pt că eu eram cît mai fruntaș ba chiar fruntaș la învățătură. Deci avea grijă un fecior (poate coborțt din Ceriuri în satul nostru) și de noi cei rătăciți, poate de aia n-am simțit eu lipsa „gărzilor feciorești” în copilărie. Na, uite că v-am destăinuit un mare secret din copilăria mea fragedă, cînd duminica mergeam la deal de multe ori prin grădini sau lîngă garduri, de frica gărzii.feiorești.
Despre plotter nu pot sa spun decat ca facand umbra pamantului de geaba,ar putea cere incuviintarea nascatoarei lui sa se itoarca putin inapoi ca poate doar asa va iesi din nou un timpit mai ca lumea.
organizatie paramilitara neofascista nascuta cu acordul si sprijinul autoritatilor statului
la fel ca si partidul noua dreapta
!!!!!!1 FOARTE IMPORTANT !!!!! Garda Maghiara si Garda secuiasca (cu uniformele lor negre, organizata ca si patrulele lui Vlat Tepes) la care faceti referire dl. Tene au fost declarate organizatii ilegale si scoase in afara legii pe teritoriul Ungariei , fara a avea dreptul sa poarte uniforme, sa se adune in locuri publice etc … Asa ca va-rog mai multa obiectivitate domnule „ziarist” ….si mai putina maniPULARE ordinara pt. ca nu toti cititorii vostri sunt prosti si creduli. !!!!!!!!!!!!!!!!
Domnule din imagine care ai scris acest articol am inteles (poate gresit) ca sunte-ti la baza istoric. Daca da atunci imi este rusine de asa un istoric care a uitat (in caz ca a citi) inceputurile partidului nazist. Va reamintesc cum a inceput si Hitler cu patrulele de ordine- Sturmabteilung- SA- batalionul de asalt condus de Ernst Rohm. Urmatoarea miscare a domnului Bogdan Diaconul ar fi infintarea unei garzi pretoriene dupa modelul SS. Ce pacat ca lumea uita istoria si doar politicienii copiaza lucrurile rele din ea.
Dar cu formatiunile paramilitare maghiare din ARDEAL ce se aude…Ce masuri au luat impotriva celulelor organizate ale ungurilor care militeaza pt. secesiune teritoriala si politica, impotriva statului de drept, consfintit prin CONSTITUTIE ???????????
Măi domnule analfabet Emilian Drăgan, și acum în satele din Ardeal , dar și în sudul țării sunt grupe de câte doi oameni și mai mulți care păzesc și patrulează în jurul Primăriilor în timpul nopății. Pentru a apăra instiutuțiile comunale de hoți și incendi. Mai mergi pe teren,. Nu rămâne în ceață analfabetule. Documentează-te înainte de a jigni un istoric, doctor, și cel mai bun ziarist din Transilvania.Să auzim de bine.
Marian, ai pretentii prea mari de la taranul asta, in afara de minciuni, jumatati de adevaruri si manipulari nu prea stie altceva. Cred si eu ca ar vrea ceva gen Garda Maniu, compus in mare parte din puscariasi si infractori de drept comun, care in „turneul” lor au masacrat maghiari in mai multe orase.
Si la New York sunt cete de tineri care te lasa fara bani daca umbli noaptea prin ganguri intunecoase.
@Emil Sabau mars strainule de neamul românesc !!!
Da domnule Zarnescu dar acesti paznici sunt platiti de comunitate nu sunt ai unui partid. Partidele trebuie sa „fabrice” idei, programe de guvenare nu sa faca patrule.
Domnule Emilian Drăgan, acei oameni de la sate care sunt patrule nu sunt plătiți.Este muncă în folosul comunității.
Ionecu Bacy , DA NOI NU AVEM POLITIE COMUNITARA? Aia de ce sunt platiti de Primarie? Orice organizatie este inpotriva legii ,si e vorba de grupuri ilegale organizate ca bandele sau haiducii.
Buna ziua!
Toata lumea are dreptul sa isi spuna parerea,traim intr-un stat democratic,dar din cate am observat se exercita mari presiuni asupra celor care se declara nationalisti sau infiinteaza un partid national-democrat cum este cel al P.R.U.
In legatura cu aceasta patrula,in momentul de fata cu ce au gresit?Au incendiat vreun drapel secuiesc?Au facut antrenamente in tabere cu caracter paramilitar?Au agresat etnici din diverse minoritati?
Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat pentru Europa FM că "înființarea Patrulei nu e ilegală, ci ține de dreptul la liberă exprimare.
Aveti dreptate,domnul Diaconu este bolnav 'psihic'…votati cu regele internaţional al romilor, Dorin Cioabă,multi doresc monarhie in Romania.
Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.Ion Ratiu
Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.Ion Ratiu
Şi cine îi organizează pe paznicii care fac muncă în folosul comunităţii? Îmi e greu să cred că paznicii fac voluntariat datorită spiritului comunitar. Pentru cei care mai care pot să vadă dincolo de sloganurile frumoase să citească despre începuturile partidelor conduse de Mussolini şi Hitler.
Ner Vos Pai vezi mai Ner Vos ce se intampla cand o muiere ca ma-ta se culca cu sifilitici?Apar copii ca tine
Emideasupra.!…..Nene Sabau, mari pretentii avem la matale, om cu carte si principii inalte care n ar trebui a se preta la discutiuni cu un ,,bozgor,, si Ner Vos pe deasupra!…..Ma intreb cine poarta cu adevarat in suflet, povara nationalismului?..In copilaria noastra strigam cateodata, daca ti amintesti……,,Cine zice, ala este,,,….…iar o vorba batraneasca spune,,Multa carte multa prostie,, sau altfel spus,,Analfabetul viitorului, n o sa fie cel care nu stie sa citeasca , ci cel care nu stie sa inteleaga,, n o spun eu, a spus o. Al vin Toffler
Am inteles nea Daniel Tudor partea cu Alvin flebetea matale si pe ala cu multa carte ,multa prostie mai cu seama cine striga ala e….Ce n-am inteles e cum un om cu atata putere de intelegere si adancime intelectuala ca matale se amesteca intr-o disputa intre doua biete creaturi ,discutie in care cu tot respectuli trebuie s-o spun ,nu ai fost invitat cu atat mai putin sa-ti dai cu parerea asa ca un suprem posesor al adevarului suprem ce imparte dreptatea si citate din clasici.Cum se numesc acesti indivizi dupa parerea matale ca te vad om cu scoala?La noi prin Ardeal le zicem bagaciosi O zi buna
,,delirul nationalist ''este cauza sau efectul?
Nu sunteti o patrula legionara? Dar ce este rau in a fi patrula legionara? Ce este rau in a fi "legionar"? Sau va este frica de marturisire? Legionarilor nu le-a fost si au acceptat si martiriul. Daca va este frica de marturisire, nu sunteti crestin-ortodocsi si daca nu sunteti crestin-ortodocsi nu sunteti romani! Sa nu-mi spuneti ca nu stiti ca Legiunea a fost absolvita de orice acuzatie si ca a fost declarata ca nefiind fascista ori nazista de catre doua tribunale penale internationale! Sa nu-mi spuneti ca nu stiti ce au facut pentru tara "patrulele legionare"! Daca v-ati educat din "nu trage dom' Semaca" e nasoala treaba….
Emile, de la ce azil de bolnavi psihici ai acces la net? Oare un maimutoi ca Barna care se inchina spanzuratorii nu merita criticat? Pai si de ce nu-l critici? Dar pe teroristii aia de la 64 de Comitate? Despre ei de ce nu spui nimic? Pai iti spun eu de ce nu spui: pentru ca poate faci parte dintre luptatorii pentru drepturile futincuristilor ai lui Soros. D'aia!
Dobre Liviu Liviu Dobre poponarul de serviciu vorbeste si el cand nu are gura plina
Ai dreptate legionari nu au nici o Legatura cu Nazistii … http://www.deviantart.com/art/Ion-Antonescu-und-Hitler-148860573
Paul Micu Stiu ca am dreptate, pentru ca acestea sunt faptele istorice pentru care acum prin lege ni se baga pumnul in gura si suntem trimisi la puscarie. Legal! Oare pe cine deranjeaza istoria romanilor? Oare pe cine deranjeaza ortodoxia? Cine are interes ca sa scrie in DEX(caz unic in univers) ca limba romana este formata numai din imprumuturi de la toti vecinii? Auzi d-ta., limba romana contine cuvinte luate de la bulgari, sarbi, greci, tatari, rusi, ucrainieni, turci, din latina, inclusiv de la tigani! DEX-ul ne spune ca, cuvintele mostenite de la daci sau autentic romanesti sunt…0(zero)! Cine are interes pentru toate acestea?