O echipă formată din 12 studenţi de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca lucrează din luna octombrie la un proiect de testare seismică a structurii care va participa în luna aprilie 2016, în San Farcisco, la concursul organizat de Earthquake Engineering Research Institute.
Macheta finalizată de studenţii implicaţi în proiect are o înălţime de 152 cm, este realizată din lemn de balsa şi are 28 de etaje.
De la Horea Marian, coordonatorul echipei şi Daniel Cornea, studenţi în anul IV la Facultatea de Construcţii, secţia Inginerie Civilă, am aflat că derularea acestui proiect a început în luna octombrie a anului trecut, titrează Radio Cluj.
Mai întâi am făcut o analiză structurală într-un program după care am testat-o. Am indus şi am programat nişte cutremure. Am văzut performanţele ei şi ne-am zis ok… asta e o structură potrivită pe care o vom face. Toată faza a început cu şabloane, bineînţeles desene… Pe acele şabloane au fost puse şi elementele pe care noi le-am construit. Vrem să testăm această structură până la limita cedării, pentru a vedea exact punctul până la care ea poate să reziste. După care va urma un proces de optimizare astfel încât, în aprilie, când vom merge în San Francisco să avem cea mai bună structură posibilă. Cutremurele simulate de noi, în trei trepte diferite ca intensitate, urmează şablonul unor cutremure celebre de-a lungul timpului care sunt luate ca referinţă în domeniul ingineriei seismice. Dacă structura nu cedează noi o să încercăm, prin nişte mişcări sinusoidale ale mesei, să o ducem până la colaps. Ceea ce noi facem aici se poate numi o cercetare în domeniul ingineriei seismice, încercăm să găsim moduri noi şi inovative de a dispune elementele structurale astfel încât forţele care sunt induse în structură de către seism să fie cât mai bine transmise în bază, să vedem care sunt elementele slabe din structură şi tot timpul să ducem o campanie de optimizare a ei. Dacă structura noastră o să aibă performanţe, vor putea şi alţii învăţa din această proiectare. (Horea Marian şi Daniel Cornea, studenţi la Facultatea de Construcţii).
Au muncit alături de studenţii de la Facultatea de Construcţii şi trei studenţii de la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism : Alina Pop, Bianca Raţiu şi Andrei Caraza.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

