Omul de afaceri clujean Ioan Bene, patron al unor firme de construcții, a fost audiat, ieri, la Tribunalul Cluj, în dosarul de corupție care se referă la fostul președinte al Consiliului Județean Cluj.
În depoziția sa, Ioan Bene a făcut unele dezvăluiri care conțin nume importante din politica românească. După alegerile locale din vara anului 2012, susține Bene, Horea Uioreanu, proaspăt ales președinte al Consiliului Județean Cluj, l-a abordat și i-a spus direct că are ceva „restanțe financiare de 50.000 de euro din campania electorală”. „Am înțeles imediat mesajul. Eram prins în capcană. Aveam o singură soluție, să îi fac flagrant, dar nu sunt genul, și atunci am acceptat să plătesc, deși am acceptat cu greu acest lucru”, a spus omul de afaceri, care este judecat la rândul lui pentru dare de mită.
Primă tranșă s-ar fi plătit în luna octombrie 2012, în valoare de 100.000 de lei. „Când avea nevoie de bani era foarte insistent și mă tot suna. Apoi, în 2013 i-am mai dat 40.000 de lei și 20.000 de euro. Erau bani din banii mei personali”, titrează EVZ.
Ioan Bene a mai povestit un episod de la finalul anului 2013, în preajma inaugurării noii piste de aterizare/decolare de la Aeroportul din Cluj Napoca, pe care firma lui a construit-o. „Spunea că are obligații pentru că va veni Crin Antonescu și toată trupa și mai avea nevoie de bani pentru protocoale. Cu această ocazie i-am mai dat 20.000 de lei”, a spus Bene. La inaugurarea pistei au participat Crin Antonescu, Liviu Dragnea și ministrul Transporturilor de atunci, Ramona Mănescu. Acesta a primit onorul de la garda de onoare și a fost prezent la momentul tăierii panglicii. Având voie să pună întrebări, fostul președinte al CJ Cluj, liberalul Horea Uioreanu, nu a negat nimic din aceste declarații.
NapocaNews, Foto: BuzzNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Declarație: Banii din șpaga lui Uioreanu ajungeau la protocolul lui Crin Antonescu”
uite asa merg afacerile la Cluj.