Deputatul PSD, Ninel Peia, a depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege care prevede acordarea unei indemnizaţii viagere pentru femeile care au trei sau mai mulţi copii, acestea fiind cuprinse între 30 şi 50 % din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 630 şi 1000 lei
Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulţi copii vor primi o indemnizaţie viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul şi medalia de „Mamă Eroină”.
Această indemnizaţia viageră se va actualiza anual în funcţie de salariul mediu net pe economie şi nu va ţine cont de alte venituri pe care familia le obţine. De asemenea, această indemnizaţie va fi neimpozitabilă. Femeile care vor dori această indemnazaţie viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.
„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii, poate fi numită Mamă Eroină (…)Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetăţeni în anul 2050. Să ne gândim la creşterea natalităţii şi cred că este de importanţă naţională pentru a nu dispărea ca popor”, a declarat deputatul Ninel Peia.
Întrebat dacă nu se teme că acest proiect ar putea fi văzut ca o măsură populistă, în contextul anului electoral, Peia a explicat că în actuala conjuctură parlamentară a adunat suficient sprijin politic pentru a trece legea, titrează Economica.net. Soţia deputatului Ninel Peia s-ar afla chiar în această situaţie, pentru că cei doi au împreună trei copii. Deputatul a precizat că îi va cere soţiei sale să nu solicite această indemnizaţie, pentru a nu fi considerat conflict de interese.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


10 comentarii la “Mamele cu mai mulţi copii vor primi indemnizaţie viageră între 600 şi 1.000 lei. Proiect de lege după 26 de ani”
Preupun ca idiotul asta este tigan sau este platit de tigani sa sustina o astfel de aberatie!Daca s-ar aproba o astfel de timpenie,tiganii se vor inmulti ca iepurii,vor face copii pe banda rulanta,iar prostii de romani le vor plati cu bani grei aceasta”activitate”!Mai deputat idiot,pacat ca ai ajuns in Parlament si traiesti din banii nostri,tu si puradeii tai!
Si tiganii nu sunt tot cetateni romani? Eu zic ca este o propunere foarte buna caci cu ocazia asta romanii vor face mai multi copii. Si mi se pare normal ca cei care nu au copii sau au doar unul sa nu faca gat ca se va stimula natalitatea si ca din impozitele lor se vor da celor cu mai multi copii . Decat sa vina islamistii peste noi mai bine sa stimulam natalitatea.
Ori esti tamp …ori esti prost …islamistii tot or sa vie peste noi ..pt ca santem in ce si nato ca atare te obliga sa respecti natalitatea paganilor
ROMANIA CAT ESTE IN BABILONIA FIAREI ….de blestem asopra
desfranatei din babilon va avea parte ,dat de Sfintii
Parinti ai ORTHODOXIEI
satana , vrea sa ne piarda prin slogii sai ,om ros …cainele ros vrea a stapani iarasi dar vai de tine om ros amin
Super, cu condiția ca mama sa aibă absolvit învățământul minim obligatoriu.
Ba oamenii trebuie sa aiba atati copii cat pot sa-i cresca dar minim unu sau doi.Daca nu ai bani sau teren agricol de ce sa faci cersetori.
Eu as mai pune niste conditii in legea respectiva: cel putin unul din parinti sa faca dovada ca munceste in conditii legale si astfel a platit contributii la stat. Altfel exista riscul ca sa le platim aceste sume tiganilor, care multi dintre ei n-au avut niciodata un loc de munca oficial! Ba multi dintre ei n-au nici acte de identitate!
Dar o mamă bolnava si singura pe lume, ,eventual doar cu un site beţiv, nu e eroina?
@Ion
Mie mi se pare normal sa adunam comunisti imputiti ca tine si sa-i impuscam la gard, ca pe maidanezi. Inceteaza sa spui altora ce sa faca cu munca si banii lor. Tu si parazitii ca tine nu au nici un „drept” iar oamenii care muncesc nu au nici o „datorie”.
Nu este problema nimanui faptul ca unii oameni au facut copii si nu au ce ce sa-i creasca. Sau nu stiati ca trebuie sa le dati de mancare si sa le cumparati haine?
Va inmultiti ca soarecii si va credeti „eroi”? Vreti ca altii sa-si asume responsabilitatea si sa plateasca in locul vostru?
Hai siktir magarilor!
„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii, poate fi numită Mamă Eroină”
De ce? Orice fiinta vie se reproduce. Inclusiv gandacii si soarecii. Unde este „eroismul” aici?
„Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei”
Total gresit!
Tiganii, anlfabetii, taranii si toti sarantocii se reproduc cel mai mult. Cu cat oamenii sunt mai prosti si mai saraci, cu atat vor face mai multi copii. Daca credeati ca tiganii se inmultesc prea mult… stati sa vedeti de acum inainte.
„Statalitatea” nu depinde de numarul masiv de oameni prosti si tot felul de paraziti sociali. Nici un stat, tara, comunitate, etc nu a fost constuita cu oameni multi sau prosti. Tarile au fost formate de elitele conducatoare nu de catre iobagime. Orasele, civilizatia, cultura, identitatea au fost formate de intelectualitate si de oameni scoliti nu de iobagi si paraziti.
Pe banii cui?
Pe banii celor care muncesc si au salarii. Doar nu credeati ca din banii politicienilor. Oricum, populatia din Romania este supraimpozitata. Va fii mai rau.
oamenii pleaca din Romania din cauza abuzurilor si coruptiei profunde a statului si a fuctionarilor lui. Asta este cauza principala a scaderii demografice. Daca „statul” incepe acest program de dat „bani gratis pentru ca exist” la toti saracii si tiganii situatia demografica se va accentua. Acesti bani vor fi luati direct de la oamenii care muncesc prin supraimpozitare sau vor fi luati cu imprumut si cresterea deficitului bugetar, care vor fi platiti ghici de cine si cum?
Se va ajunge in situatia in care nu se mai merita sa muncesti. Nu mai e mult pana acolo.
Atata timp cat Romania este o tara profund corupta, sa mai si iei bani de la cei care muncesc si sa-i dai gratis la tigani si marlani, e clar ca aceasta tara nu va avea nici un viitor. Nici nu trebuie sa aducem cote de „refugiati”. Trebuie daor sa stimulam cu bani munciti de altii crestterea demografica a tiganilor, saracilor si marlanilor si in maxim 20 de ani oamenii cinstiti si muncitori vor ajunge refugiati in propria tara.
Ma gandesc si pregatesc de mai mult timp sa plec afara. Nu mai este mult pana acolo. Va sfatuiesc sa faceti acelasi lucru. Daca vreti ca voi, dar mai ales copii vostri sa aibe un viitor.
Pana una alta, daca vreti sa intelegeti ce se intampla acum in Romania, urmariti acest scurt documentar:
– Viață ca vacanța
https://www.youtube.com/watch?v=FS-IYNV27uU
Daca vreti sa intelegeti ce e ala stat si mai ales „socialism”, cititi catrea „The Law” scrisa de Frederic Bastiat in 1848
https://fee.org/files/doclib/20121116_thelaw.pdf
Referitor la legea asta e o idee buna dar sa se dea doar mamelor macar studii medii nu tuturor tiganilor intradevar si ei sunt tot de ai nostrii dar atata timp cat multii dintre ei nu cotizeaza sau nu au cotizat la stat nu trebuie sa intre in randul acestei legi daca se aproba ca intradevar ei se vor inmultii cel mai mult iara cei care acum au un loc de munca stabil ar trebui sa se gandeasca bine cand vor fi la pensie vine va mai cotiza atunci de unde li se va mai da pensie daca nu va fi tineret sa munceasca e o lege buna dar nu asa la toti care fac copii fara sa se gandeasca la viitorul copiilor si nu al lor personal