Necazurile nu se mai termină la CFR Cluj. Sancţiunea, care a fost făcută publică pe pagina de internet a FRF, a fost aplicată din cauza datoriilor pe care clubul ardelean le are faţă de mai mulţi fosti jucători.
Pentru acelaşi motiv, la începutul campionatului, CFR Cluj a mai fost depunctat cu 6 puncte. Acea decizie a fost atacată de club la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne dar judecătorii au dat câştig de cauza Federaţiei.
În urma noii decizii de depunctare, CFR rămâne cu 24 de puncte şi pierde un singur loc în clasament, ajungând pe 10.
Conducerea clubului are la dispoziţie două zile pentru a face recurs faţă de această sancţiune. Administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, ne-a precizat că apreciază ca nelegală decizia de depunctare, întru-cât se încalcă legea insolvenţei. El a explicat că există o lege organică ce nu îi permite să acopere datoria foştilor jucători, deoarece la masa credală există alţi creditori mai bine plasaţi, ale căror creanţe trebuie mai întâi stinse.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

