Pe 1 martie au loc alegeri pentru funcția de rector a Universității ”Babeș-Bolyai”, printre cele mai importante universități din România și Europa. De patru ani în fruntea acestei universități este un reputat istoric, cel mai tânăr academician român și o personalitate a istoriografiei românești din stirpea lui AD Xenopol, Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu, PP Panaitescu și CC Giurescu. În cei patru ani de mandat, U.B.B. a devenit recunoscută pe plan european și mondial ca o universitate în care a crescut calitatea învățământului superior la standarde complementare cu cele mai noi metode educaționale din lume. U.B.B. a intrat în top 500 Shanghai prin facultatea de matematică și nu numai. E clasată în Top 1000 universități pe plan mondial, conform Center for World University Rankings (CWUR). U.B.B a fost introdusă în nomenclatorul din topul Best Global Universities. Sunt doar câteva succese notabile realizate de echipa lui I.A. Pop la conducerea U.B.B. Actualul rector al U.B.B. a reușit să facă din această universitate un adevărat centru academic prețuit pe plan național și internațional. Eu știu că contracandidații actualului rector, amândoi fără să-i jignesc sunt niște iluștri anonimi pentru elita intelectuală și universitară românească, susținuți de un firav curent electoral de conjuctură. Se încearcă înșelarea electorilor cu promisiuni de management specifice mai degrabă unei firme comerciale. U.B.B. nu poate fi o firmă comercială și nu poate funcționa ca un SRL. O universitate este o școală superioară de educație, un centru academic care are alte coordonate istorice și spirituale de manifestare în societate decât un SRL. Știu că e o modă pe la unii profesori din FSEGA și câțiva de la FSPAC să confunde universitatea cu un SRL sau o fabrică de diplome și de bani. Ei confundă indirect un centru academic cu o intreprindere de făcut bani sau o structură partinică. Se aruncă idei pe piață despre campusuri în stil american și combinații politice ieftine de parcă U.B.B. ar fi o coorporație. Ei confundă forma cu fondul vorba lui Titu Maiorescu, pe care nu cred să-l fi citit vreodată. Nu poți face din U.B.B. o universitate după model american folosind metode balcanice și transformând universitatea într-un SRL pentru a umple buzunarele unor profesori, care confundă educația cu fabrica de diplome, ceea ce ne duce la dezastrul universităților particulare din anii 90, care au lovit prestigiul învățământului superior românesc.
Nu putem să transformăm U.B.B. într-un SRL pentru lăcomia unor profesori care confundă educația cu fabrica de șuruburi. E o demagogie futilă să declari că vrei universitate după model american când la FSEGA sau FSPAC colcăie ”fii lui tata”, unde se întâmplă ca tata, nevasta, nepoata și finii să facă o mare familie universitară. În SUA nu se concepe ca într-o universitate să fie tata decan, soția șef de catedră, fiul mare conferențiar, amanta lector, iar finii să umple toate posturile de asistenți. Cu această meteahnă balcanică și cu dorințe ce țin de managementul SRL-ului nu se poate ajunge la nivelul calitativ al unei universități americane și chiar occidentale, unde creierele cele mai bune sunt selecționate din India până în Brazilia. Acad. I.A. Pop este primul rector după 20 de ani care a reușit să ofere U.B.B. un statut academic și un cadru de dezvoltare educațională superioară după modelul universităților occidentale, atenuând substanțial cutumele neo-comuniste și nepotismele moștenite din epoca Andrei Marga. Din păcate nu am dreptul să votez pe 1 martie, dar ca fost student, masterand, doctor și postdoc al UB.B voi vota moral cu ambele mâni pentru I.A. Pop ca rector al U.B.B.
Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


3 comentarii la “Votez acad. I.A. Pop! Nu doresc ca universitatea absolvită să devină SC UBB SRL”
Dacă UBB era condusă de portar și femeia de servici, adică era lăsată-n pace, așa cum a fost pînă-n 1989 era cu cel puțin 100 de locuri mai în față printre univ. lumii (acu este pe onorabilele locuri 500-600)
ÎÎ dorim succes domnului profesor universitar Ioan Aurel Pop.
subscriu întru totul această poziție !
Doamne Ajută Neamul Tău român să fie pe ultimul loc !! decât conform caracterelor celor de peste Ocean și nu numai care put de incultură pline de capusuri în care puțini știu că Amazonul este un fluviu sau că Bach este un Compozitor dar au masterate și doctorate !1
desigur cei ce privesc ”Capătul Tunelului , Licuriciul nou” abundă și ei în subsuficiență și chiar posedă și doctorate HÂRȚOAGE cu sau fără plagiat da pe vax ultură generală !!
prostia și gomorismul e la el acasă !