Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, consideră că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun.
”Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României. Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, preşedintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: ‘Nu sunteţi musulmani sau americani, sunteţi musulmani şi americani’. Îi încurajez pe toţi locuitorii acestei minunate ţări, cu o îndelungată istorie şi o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranţi şi să-i ajute să fie musulmani şi români”, afirmă diplomatul, într-un editorial.
El spune că face aceste precizări în urma unui e-mail primit recent de la o anumită persoană, pe care o numeşte ”James Bond”, care voia să afle care este părerea sa despre ”ceea ce el a definit ‘invazia musulmană’ a Europei”.
”Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că îşi iubeşte foarte mult ţara, România, şi că este preocupat de bunăstarea şi viitorul acesteia. (…) Era îngrijorat cu privire la imigranţii recent sosiţi pe continent, în special în această ţară, şi mi-a cerut să comentez subiectul. Am considerat că este important să fac acest lucru”, adaugă diplomatul american.
Klemm menţionează că este ”american de primă generaţie”, tatăl său emigrând din Germania. ”(…) A mers să lucreze în Statele Unite, în Michigan. Acolo şi-a creat o viaţă şi şi-a întemeiat o familie. S-a implicat în comunitatea sa şi a fost un cetăţean patriot. Această poveste nu este unică; ea este povestea Americii. Cu excepţia celor care sunt indieni americani puri, cu toţii avem rădăcini în alte ţări. Provenim din ţări din întreaga lume, dar avem un lucru în comun: suntem americani. Suntem diverşi nu doar din punct de vedere etnic, ci şi religios, unii crezând într-o putere supremă, alţii nu”, afirmă acesta.
El arată că, în Statele Unite, chestiunea diversităţii a fost o luptă şi, în context, aminteşte de primul discurs de învestitură al preşedintelui Obama, care a spus că ‘diversitatea Americii (…) este un atu, nu o slăbiciune’.
”Astăzi ne aflăm în faţa unui nou test, al celor care fug de războiul şi persecuţia din Orientul Mijlociu. (…) Aplaud generozitatea şi compasiunea cu care mulţi cetăţeni şi lideri europeni au răspuns deja la această criză. (…) Cu siguranţă, poate fi înfricoşător să primeşti noi imigranţi, mai ales în număr mare. Ce se va întâmpla dacă nu se acomodează, dacă vor sufoca serviciile sociale, financiare sau medicale, dacă iau locurile de muncă ale unor oameni care sunt aici de ani de zile? Există multe necunoscute. Dar să nu uităm că unele dintre cele mai mari contribuţii ale Americii la societate s-au datorat imigranţilor”, susţine Klemm.
Oficialul american dă mai multe exemple, printre care cel al lui Albert Einstein, ”unul dintre cei mai inteligenţi oameni din lume, care a fugit de persecuţia din Germania nazistă pentru a căuta siguranţa în Statele Unite”, dar şi al primei femei secretar de stat al SUA, Madeleine Albright, care ”a fugit de comunismul din Cehoslovacia”, sau al Gloriei Estefan, fugită din Cuba.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


6 comentarii la “Hans Klemm, mesaj pentru români: „Refugiaţii nu sunt o povară. Îi încurajez pe toți locuitorii ţării să îi primească pe imigranți””
Kleme iai pe toti la tine in curtea ambasadei si dale demancare.
Nu cred ca poti obliga pe altii sa platesca ce mananca altii, cam asa e la americani.Cine comanda masa o si plateste. Daca tu KLEMM o comanzi atunci o platesti. Daca nu ai bani taci din gura.
Serios? Nu mai spune….. Ce-ar fi sa-i duci mataluta acasa la tine si sa faci ce vrei cu ei ! Cred ca romanii s-au saturat de vinituri salbatice si extremiste care au doar pretentii aberante!
serios?? da Estados Unitos cati refugiati o luat?? ZERO!! dar la dat sfaturi sunt tot timpul pe primul loc..iar diversitatea tarii ex colonie pe care o reprezinti se datoreaza altui fapt..nu ca a primit refugiati..unii din noi am plecat din tara natala nu de razboi..ci din lipsuri finaciare..si acuma vi sa ne spui ca acesti refugiati..care in loc sa lupte pentru tara lor, au venit in europa..ca deh..is bani gratis pe naspa..nu sunt o povara pt una din cele mai sarace tari din UE..traiesti pe alta pleneta nenea..
Cum ii primeasc ei pe mexicani , ne mai gandim si noi ,daca sa-i primim prin secolul 41.
La nenea asta chiar nu-i spune nimeni sa se care acasa de pe aici! hans klemm this is not Liberia!
…americanii sustin ca problema imigrantilor este o problema europeana, nu si americana. Ar fi bine sa incurajeze si americanii ca problema imigrantilor este o problema internationala! Nu europenii. ci americanii si rusii bombardeaza Siria, ceeace a declansat migratia. E usor usor sa dai sfaturi altora, Klemm sa invete sa aplice sfaturile proprii. America este de acord sa preia 20000 migranti, nu mai multi! Dar la dat sfaturi, sunt campioni mondiali.