Ștafeta feminină de 4×400 metri a României, cu clujencele Bianca Răzor și Andrea Miklos în componență, a cucerit medalia de bronz în ultima zi a Campionatelor Mondiale de atletism în sală de la Portland (SUA).
România, cu Adelina Pastor, Mirela Lavric, Andrea Miklos, Bianca Răzor în formație, care au alergat în această ordine, a terminat a treia cursa de ștafetă 4×400 metri, cu un timp de 3:31, 51 (cel mai bun rezultat al sezonului), fiind devansată de ștafetele SUA
(3:26,38) și Poloniei (3:31,15). De precizat faptul că Jamaica, una din favoritele la medalii, a abandonat după ce atleta lor din primul schimb s-a împiedicat și a căzut pe pistă.
Bronzul de la ștafeta de 4×400 metri a fost a doua medalie la această ediție a CM în sală pentru delegația României, după argintul cucerit de arădeanul Andrei Gag la aruncarea greutății (20,89 metri).
De remarcat, că acestea sînt primele medalii pentru atletismul românesc la “mondialele” indoor după o pauză de 12 ani. Bilanțul general al atletismului românesc la CM în sală numără 29 medalii (10 de aur, 10 de argint, 9 de bronz).
Bronzul cucerit de ștafeta de 4×400 metri, cu cele două clujence, Bianca Răzor și Andrea Miklos, este prima pentru atletismul clujean la un campionat mondial de seniori, în aer liber sau în sală.
Paul Panait
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

