Evanghelia de Buna Vestire: Maica Domnului, mângâierea şi încurajarea mamelor

Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. Luca 1, 24-3

Astăzi ne amintim despre vestea cea bună pe care a primit-o Sfânta Fecioară Maria. Sfântul Arhanghel Gavriil a venit în Nazaret şi a adus Fecioarei Maria o minunată veste. Numele Maria înseamnă „Împărăteasă” sau „Cea aleasă”. Mesajul Arhanghelului a fost simplu, însă aproape de neînţeles pentru ea. S-a socotit nevrednică pentru a purta în pântecele său pe Emanuel – Mântuitorul lumii. Fecioara Maria va naşte pe „Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”. Dincolo de întrebările oarecum îndreptăţite, rămân cuvintele Preacuratei: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!” În ascultare de Dumnezeu şi-a dus întreaga viaţă, de la tainicul lăcaş din Betleem până sub crucea de pe Golgota. Maica Domnului este mângâierea şi încurajarea mamelor, ocrotitoarea pruncilor şi călăuzitoarea tinerelor familii.

Pr. Dumitru Păduraru

Reprezentarea icoanei Bunei Vestiri de-a lungul vremii

Potrivit tradiţiei răsăritene, scena Bunei Vestiri preia compoziţiile şi registrele artei romane paleocreștine: Maica Domnului în stânga, pe scaun, ascultând cuvintele îngerului, dar în secolul al V-lea se răs­pân­dește varianta din protoevanghelia lui Iacov (9, 1), o scriere necanonică, unde apare o dată la fântâna din care oamenii beau apă, ca izvor al vieții, preluat de Imnul Acatist; apoi în odaie, cu un caier în poale, lucrând alături de alte tinere (Rebeca, Sephora, Suzana, Avigeea și Zachel) la tapiseriile necesare Sfintei Sfintelor.

În secolul al VI-lea, în Siria și Palestina, nu se mai află în stânga imaginii, ci „concentrată, Maria toarce. Venirea îngerului și cuvintele lui o tulbură adânc. Se întoarce și, de frică, scapă din mâini caierul de purpură. Îngerul își ia zborul”, spunea Choricius, descriind Biserica Sfântului Serghie din ținutul Gaza. Spre deosebire de această reprezentare orientală, în aceeași vreme, de la Bazilica Sfinților Apostoli din Constantinopol, avem o imagine tipic bizantină, în care, „uimită de venirea neașteptată a lui Gavriil, Maria s-a ridicat de pe scaun… Stă acum dreaptă, ca și cum ar asculta o poruncă împărătească, și se sfiește să răspundă, fiindcă se gândește la căderea Evei… Cugetă la înțelesul salutării și îl cercetează” – atitudine elenistică, dar potrivită „etichetei” bizantine.

În secolele IX-XI, ea răspunde îngerului prin gestul larg, de cuprindere (întinzând către înger o mână) sau își strânge braţele spre piep, mişcare ce se traduce ca închinare în fața voinței divine. La jumătatea secolului al XI-lea, în Catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev, apare pictată în picioare, iar într-un mozaic de la San Marco din Veneția avem adăugat episodul „învinuirilor” aduse de către dreptul Iosif și, legat de această temă, momentul întâlnirii Mariei cu Elisabeta (Lc 1, 39).
În secolul al XII-lea, îngerul parcă aleargă să întreţină un dialog mai lung, iar în secolul al XIV-lea, stă departe sau oprit înaintea Fecioarei – uneori înveșmântat cu hlamidă sau cu loros împărătesc, ținând în mână o vargă de argint, ca vestitorul venirii „împăratului”.

Cadrul inițial al scenei l-a constituit Biserica Naşterii din Nazaret, aflată pe locul casei Maicii Domnului, dar mai târziu a fost redus la un portic și câteva coloane de marmură, sprijinind o cupolă, așa cum apare în frescele bisericilor din Mistra, din Athos și din Balcani, în mare parte. Ca amănunt, subliniem un element vegetal, deseori o floare, aflată între Fecioară și înger sau în mâna tinerei, ca să folosim termenul corect al traducerii biblice, pe care Sfinţii Părinţi l-au îmbogăţit, clarificându-l, oarecum acualizându-l (în lumea veche tânăra era şi fecioară). La început, nu era vorba de un crin, care se crede că simboliza curățenia, ci, potrivit teologilor medievali, floarea evidenția faptul că Buna Vestire a avut loc primăvara, într-un oraș cu nume de floare (Nazaret înseamnă floare). La Mănăstirea Hilandar, doi îngeri desfășoară o draperie redată ca fundal, ilustrând „umbrirea” legii, netâlcuirea celor mai presus de fire, ca în cazul draperiilor ce înconjoară la interior biserica, sub rândul sfinţilor. Dincolo de ele se află cele nevăzute sau necunoscute, viitoarele cete ale bisericii, ce se vor adăuga sfinţilor, deşi este partea cea mai neluată în seamă, cea mai lovită, dosită după o strană pe care doar cel care se apleacă o vede.

Dionisie din Furna, în „Erminia picturii bizantine”, redă tema în câteva linii: „Case. Fecioara stă în picioare în fața unui scaun, cu capul ușor înclinat. În mâna stângă ţine un fus înfășurat cu mătase; mâna dreaptă deschisă e întinsă către înger… deasupra casei, cerul şi din acesta iese Sfântul Duh”, ca o rază peste capul Preasfintei, în acest mod Maica Domnului arătându-se mijlocitoare între slava lui Dumnezeu şi umilinţa firii noastre, ca Maică a Făcătorului tuturor.

Mădălina Oana Mihăilă – Ziarul Lumina