Dinu Pillat – ”Așteptând ceasul de apoi”: un roman istoric regăsit după 50 de ani în arhivele securității

Dinu Pillat, fiul poetului Ion Pillat, a scris un excelent roman ”Așteptând ceasul de apoi”, în care face o paralelă literară despre Mișcarea Legionară. Pentru acest roman Dinu Pillat a fost implicat de către comuniști într-un proces de favorizare a unei mișcări politice împotriva ordinii de stat. El a fost arestat și judecat în 1959 în celebrul lot ”Noica-Pillat” și condamnat la 25 de ani de închisoare. Romanul ”Așteptând ceasul de apoi” a fost corp delict în proces și confiscat de către comuniști. Romanul a fost scris în 1948 și citit în fața unor grupuri de prieteni. La proces declară: „Speram să se schimbe regimul și să-l pot publica“, ar fi spus Dinu Pillat despre roman la interogatoriul din 24 februarie 1960. A mai spus: „M-am inspirat din psihoza mistica a mișcării legionare, nu l-am scris cu intenție subversivă.“ Romanul are o istorie proprie. Confiscat de Securitate, pierdut pentru autorul care moare răpus de cancer în 1975, este căutat apoi de cercetătorii literari după 1990 în arhivele CNSAS și regăsit abia în 2010, conexat la un alt dosar, ca dactilogramă, în arhiva de la Popești – Leordeni a SRI. Publicat de Editura Humanitas, cu o prefață de Gabriel Liiceanu, în care subliniază: ”De ce «aşteptând ceasul de apoi»? Pentru că lumea prezentului este atât de coruptă, încât, înaintea Apocalipsei, când timpul căzut al Istoriei va ajunge la sfârşitul lui, trebuie făcut un ultim efort de redresare morală a acestei lumi. «Vestitorii», anunţând sfârşitul timpului, parusia ca revenire a Domnului, pregătesc totodată judecata finală prin supresiunea «timpului lui Mitică». Lucrul scandalos, «greşeala de neiertat», cum spune Cioran, nu este că ei «concep un viitor pentru o ţară ce nu avea nici unul», ci că imaginează mântuiri colective. Că amestecă istoria cu mistica şi judecata morală şi religioasă cu crima. Drumul către paradis nu poate trece prin infernul sângelui vărsat. Lumea de «aici» şi cea a Împărăţiei Cerului nu pot trăi decât în disjuncţie. Dacă vrem cu orice preţ să urcăm spre «ideologia» autorului, aş înţelege cartea lui Dinu Pillat ca «ceartă» a acestuia cu mişcarea celor care voiseră să amestece crima în problema mântuirii.“

Romanul l-am citit pe nerăsuflate, cu creionul în mână, nu e foarte gros și nu am înțeles de ce l-au considerat comuniștii corp delict incriminatoriu, ce a dus la condamnarea de 25 de ani a autorului, eliberat prin decret în 1964. Romanul ”Așteptând ceasul de apoi” e o scurtă saga a familiei Hoban, de mici moșieri îmburgheziți din anii 30 ale căror copii se implică direct sau indirect în noua acțiune politică a Mișcării Vestitorilor, numele literar al Mișcării Legionare. Dinu Pillat demantelează cu o ușoară ironie Mișcarea Vestitorilor, care anunță vremurile apocaliptice înainte de a doua venire a lui Hristos. Fascinația anarhică și teroristă a mișcării cuprinde o generație de tineri, care nu se pot regăsi în vechile partide politice sistemice și anemice. Face o analiză psihologică a personajelor care au intrat în Mișcarea Legionară, numită în roman Mișcarea Vestitorilor: unii dintre tineri sunt din familii mici burgheze plictisite de viață care nu-și găsesc țelul, iar alți tineri intră în acțiunea radicală pur și simplu din foame, fiind intelectuali săraci fără nicio șansă să depășească faza de șomeri cu diplomă într-un regim închistat și într-un proiect social osificat. Autorul surprinde tinerii înfometați la propriu cum rod cu sete dintr-un covrig în lungi plimbări în Cișmigiu sau pe Calea Victoriei. Foamea fizică devine o foame metafizică. Dinu Pillat surprinde în ”Așteptând ceasul de apoi” întreaga istorie a Mișcării Legionare între asasinarea lui IG Duca și cea a lui Armand Călinescu, care în roman au alte nume. Dinu Pillat demantelează alibiurile filosofice ale celor care au înfăptuit asasinatele politice, punându-le pe seama unor exaltări mistice aproape de nebunie. Romanul poate fi considerat și unul istoric, Dinu Pillat descrie fascinant întâlnirea din clarobscurul clandestinității a unor intelectuali de de dreapta, punând la cale scoaterea unei reviste filosofice, posibil Axa, care reclamă românul absolut, mistic și religios împotriva „omului mitică”. Tinerii vor o Românie a ”mai multor Hristoși”, nu o țară a lui Caragiale, deși personajele din vechea generație consideră că ”românii sunt condamnați la Caragiale”. Între portretele filosofilor care vor o ”schimbare la față a României” recunoaștem pe Noica și Cioran. Simbolul vestitorilor e Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, al legionarilor a fost Sfântul Mihail. Dinu Pillat surprinde psihologia lui Toma Vesper, un alter ego a lui CZ Codreanu, de a clădi o Românie mistică, o mișcare politică pe fundamente religioase, un fel de ordin mănăstiresc, specific mai degrabă inchiziției catolice decât ortodoxiei, așa cum își dă cu părerea un intelectual trezit la realitatea profană în roman. În final, tinerii realizează că șeful, comandantul lor vrea să se călugărească; despre acest lucru se vorbea în epocă după închiderea lui Codreanu la Jilava. De altfel, în anii prigoanei carliste surprinși genial de Dinu Pillat, vestitorii anarhici ai noii Apocalipse acționează singulari și radicalizându-se. Răspunsul la crimă fiind tot crima.Uciderea de către guvern a lui Toma Vesper aruncă Mișcarea Vestitorilor în anarhie și luptă intestină pentru putere. O parte din tineri cedează moral, fug de politică sau devin informatori ai Siguranței, dar după uciderea celui de-al doilea premier Sebastian Răutu alias Armand Călinescu, aceștia nu se pot sustrage arestării, prigoanei și morții. La scara Istoriei nu există drum de întoarcerea în fața Apocalipsei. Informatorul Lică e luat pe sus de jandarmi și ucis după asasinarea premierului. Romanul se termină profetic pe moșia Holbanilor de la Prut, de unde se vede o părticică din Basarabia, când Raluca, mama celor trei tineri căzuți în mrejele vestitorilor, își vede pe copilul preferat Ștefănuță, ca o icoană arsă, ca un scrum în giulgiu negru cu chip de înger, pentru că pe calea pornită de cei care anunță Apocalipsa, viața e o Cruce în care toți devin niște Hristoși pe Golgota. Romanul e și un manifest despre o Românie care niciodată nu va putea transcede politic de personajele din ”O scrisoare pierdută” de IL Caragiale. Până la urmă romanul ”Așteptând ceasul de apoi” e o critică acidă a oricărei mișcări politice milenariste, cum a fost Mișcarea Legionară, esențial surprinsă în denumirea aleasă cu grijă Mișcarea Vestitorilor, care nu a reușit să întroneze „omul nou”, ci să-l reveleze tot pe cel vechi, cu angoasele sale și fatalismul tipic românesc, nedespărțit de Cațavenci, Tipătești și Pristanda. Securiștii care au citit romanul și l-au propus corp delict în proces nu au înțeles absolut nimic din romanul, care demască critic Mișcarea Legionară și aș putea spune că are și o conotație finală paralelă cu creștinismul, apropiată unei viziuni marxiste asupra lumii, prin refuzul înnoirii omului prin Fiul Omului. E interesant cum Dinu Pillat descrie întâlnirile de la Mănăstirea Antim, acolo unde în anii 50 a funcționat frăția ”Rugului Aprins”, cu o malițiozitate demnă de un prieten al lui Tudor Bugnariu, nu a lui Andrei Scrima. Singurul personaj care s-a salvat paradigmei implacabile a Istoriei a fost tânărul ”vestitor” Stanian, care și-a lăsat soția și copilul, realizând imposibilitatea încreștinării politicii românești balcanice, îmbrăcând rasa monahală la o mănăstire ortodoxă din Moldova. După ce am citit ultimul rând din roman mi-am pus întrebarea firească: cum a putut să se nască în perioada interbelică o Mișcare a Vestitorilor Apocalipsei, la poporul român predispus fatalismului mioritic sau unei halbe blonde la Carul cu Bere.

Ionuț Țene