După ce George Soros, cunoscutul “buzunar” al stângii radicale, a cerut imperativ conducătorilor UE să scoată bani pentru refugiați, dacă nu vor ca de UE să se aleagă praful, tovarășul său de luptă, Papa, și-a făcut și el, iar, auzit glasul.
Marxistul de la Vatican va pleca sâmbătă pe insula Lesbos, ca să-și arate, a anunțat el, solidaritatea cu zecile de mii de imigranți musulmani care au invadat Grecia, și cu milioanele de greci invadați! Solidaridatea lui Bergoglio, cu invadatorii și cu invadații, este la fel de rațională ca cererea lui Soros – UE să plătească pentru a se alege praful de ea. Ca buni socialiști, și unul și altul, știu cum să pună problema.
La începutul pontificatului său, în iulie 2013, islamo-marxistul de la Roma a facut un gest cu o uriașă încărcătură simbolică și emoțională, ce va rămâne veșnic în memoria creștinilor care au scăpat cu viață din masacrele comise de islamiști, în Siria și Nigeria – a vizitat insula Lampedusa, i-a îmbrățișat pe musulmanii care reușiseră să ajungă în Italia și s-a rugat pentru cei care muriseră încercând să o facă. Dacă creștinii, aflați în defensivă în fața amenințării comunismului, l-au avut drept sprijin pe Ioan Paul al II-lea, musulmanii, aflați în plină expansiune, au si ei port – drapelul lor, pe Bergoglio.
Ieri, în Piața Sfântului Petru, în fața a 22000 de credincioși, Jorge Bergoglio le-a cerut catolicilor din lumea întreagă să se roage pentru reușita vizitei sale pe insula Lesbos, unde un mare număr de imigranți musulmani au nevoie de sprijinul lui…și al lor. Ca și “creștinul” George, “creștinul” Jorge va cere din nou Europei să nu-și închidă porțile în fața musulmanilor, care își părăsesc țările alungați de război, foamete și nevoi.
După Lampedusa, Lesbos. Următoarea stație…Liban.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

