Distribuie articolul

Canonizarea lui Arsenie Boca în linie continuă. La sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei s-a desfăşurat sâmbătă, 16 aprilie 2016, prima ședință de lucru a comisiei teologice mitropolitane speciale care cercetează viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, după cum se precizează într-un comunicat remis de Basilica.

Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910. A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933) și la Academia de „Belle Arte” din București și un stagiu de documentare la Muntele Athos. Hirotonit diacon – necăsătorit în 1936 și preot, la 10 aprilie 1942. La 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop, redevenită atunci ortodoxă. Arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951 și închis la Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari, nouă luni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Eliberat la 17 martie 1952 s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii. în anul 1955 era anchetat la Timișoara, suferind alte șase luni de detenție. În anul 1969 Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități, în 1961 era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968, pensionat. S-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, începând pictarea bisericii de aici. Ulterior s-a stabilit, cu o mică obște de maici, într-o casă din Sinaia. Spre sfârșitul vieții i s-a permis să se reîntoarcă la Prislop. A trecut la cele veşnice în 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop.

NapocaNews

EPDH-16.04.2016-4

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: