Distribuie articolul

Pe 23 aprilie se împlinesc 122 de ani de la nașterea scriitorului Gib I. Mihăescu. Cu această ocazie, la inițiativa Ligii Scriitorilor Români, Asociația Culturală Rusidava, Biblioteca municipală Drăgășani, Primăria municipiului Drăgășani și Editura KITCOM au organizat o amplă manifestare dedicată autorului romanului “Rusoaica “, născut pe meleaguri vâlcene.

În acest sens, în data de 15 aprilie, un grup de scriitori clujeni, format din prof.Antonia Bodea, Titina Nica Țene, Voichița Pălăcean Vereș, Peter Vereș, și Al.Florin Țene, s-a deplasat în orașul natal al scriitorilor Gib I. Mihăescu, pentru a participa la o amplă manifestare din 16 aprilie, dedicată scriitorului omagiat.Pe parcursul călătoriei, în timp ce autoturismul înfășura distanțele pe roți, scriitorii au discutat despre evenimentele istorice ce au avut loc în localitățiile prin care treceau, și, mai ales, despre scriitorii ce trăiesc în aceste localitați .

Cu acest prilej, scriitori din București, Craiova, Rm.Vâlcea, Slatina,Piatra Olt, Călărași, Sibiu, și Cluj s-au deplasat la mormântul lui Gib I. Mihăescu aflat în cimitirul Eternitatea din Drăgășani unde au depus coroane de flori, iar un sobor de preoți a ținut o slujbă de pomenire. În continuare poetul Marian Bărăscu, coordonatorul și sufletul manifestărilor, și Al.Florin Țene au ținut alocuțiuni despre viața și opera scriitorului. Acesta din urmă a evocat întâmplări petrecute alături de familia scriitorului

După acest moment, grupul numeros de scriitori, s-a deplasat la Muzeul Viei și Vinului unde directoarea muzeului ne-a explicat despre istoria viței de vie, tehnologia vinului și soiurile existente în podgoria Drăgășani. În continuare s-a mers la locul unde a fost casa scriitorului Al Florin Țene. Pe acest spațiu se va ridica un monument dedicat autorului romanului “La braț cu Andromeda “, unde se vor specifica și scriitori drăgășeneni. Monument ce se va ridica și cu sprijinul Primăriei din Drăgășani.Aici, au fost evocate momente din viața cenaclului “Gib I. Mihăescu“, înființat în urmă cu 58 de ani de către Al.Florin Țene. Evocările au fost făcute de prof.Emil Istocescu, un exeget al autorului “Donei Alba “ și ctitorul cenaclului.. De aici ne-am deplasat la Muzeul Gib I. Mihăescu unde , cei prezenți, au vizionat o parte din manuscrisele, scrisorile și cărțile scriitorului. Am fost primiti de nepoata scriitorului.

La ora 14 , în sala spațioasă a Bibliotecii municipale Drăgășani, unde se afla o expoziție cu cărțile scrise de membri familiei Țene, Titina, Ionuț și Al.Florin, a fost lansat romanul lui Al.Florin Țene “La braț cu Andromeda “, despre care au vorbit: prof.Antonia Bodea, Voichița Pălăcean Vereș, Tudor Barbu, prof. dr. Petre Din, și autorul, care a vorbit despre Liga Scriitorilor, ce împlinește în anul acesta 10 ani de la înființare, și rolul ei în promovarea literaturii române pe meridianele lumii. În încheierea expozeului său a spus că, “în sfârșit, Gib I. Mihăescu, după 122 de ani, se …întoarce “La Braț cu Andromeda.“

În continuare a fost lansată antologia de versuri ”Nostalgia întoarcerii “ de Titina Nica Țene. Despre cartea apărută la Editura bucureșteană “Absolut “, au vorbit: Antonia Bodea, Voichița Pălăcean Vereș și Tudor Brabu, iar autoarea a susținut un recital poetic.

Un moment deosebit a fost lansarea antologiei “Gânduri dintre anotimpuri “, îngrijită de Corina Mihaela Soare și Cristian Gruițoiu, unde cei aproape 50 de poeți antologați au citit din creațiile lor moment în care poetul Marian Bărăscu, președintele Asociației Culturale Rusidava le-a înmânat câte o Diplomă celor prezenți, printre care: Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Antim Ivireanu din Rm.Vâlcea, Ilarion Păunoiu, membri USR, Nicolae Nistor, George Tulea, director editura Kitkom.prof.dr. Mihaela Rădulescu, Puiu Răducan, Constantin Triță, preot Constantin Mănescu, președintele filialei Vâlcea al Ligii Scriitorilor, Ilie Bucă, Constantin Mihalache, artist plastic, preot Paulian Buicescu, poetul Ion I. Pârâianu, redactor la rewvista “Memoria Slovelor“, Angi Melania Cristea, prof.critic literar din Craiova, Voichița Pălăcean Vereș, directoarea Editurii Napoca Nova, Gbriela Zidaru-Amzulescu, poetă Drăgășani, prof. Antonia Bodea, Titina Nica Țene, Liliana Terziu, director Biblioteca din Drăgănești și Televiziunii locale VL 1 și Radio Craiova, inclusiv urmașilor scriitorului Gib I. Mihăescu, etc.Iar Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români a înmânat medalia “Virtutea culturală “, poetului și promotorului cultural Marian Bărăscu, semn de prețuire pentru tot ce face în promovarea culturii în municipiul Drăgășani.

Un moment deosebit a fost când compozitorul prof.univ. dr.Constantin Rusnac, din Chișinău, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, reprezentantul Basarabiei la UNESCCO a vorbit, în încheiere, despre relațiile tradiționale, istorice și culturale dintre Republica Moldova cu România. Manifestarea s-a încheiat cu un concert de muzică populară și ușoară susținut de Sava Regățean, din București, Vergil Ene din Drăgășani la caval,și Alexia Rotaru din Balș, copilul minune din grupa mare la grădiniță..

Prin numerosul public participant și prin prezența celor peste 50 de scriitori din diferite colțuri ale țării, manifestarea a fost o reușită. Semn că opera lui Gib I. Mihăescu este perenă și gustată de cititori.

Al.Florin Țene

P1140682

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: