Distribuie articolul

Clujenii se vor putea închina la sfârșitul acestei săptămâni la o părticică a sfintelor moaşte a Sfântului Ioan Botezătorul. Ele vor fi aduse vineri, 22 aprilie 2016, în jurul orei 17:00, de o delegaţie din Grecia la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Cluj, cu prilejul hramului ce va fi sărbătorit în acest an chiar în duminica de Florii. Delegația din Grecia va fi întâmpinată vineri după-masa de obștea mănăstirii, împreună cu credincioșii clujeni ce vor veni la mănăstirea clujeană, pentru a participa la slujbele hramului. Slujbele speciale la așezământul monahal de pe strada Arțarului vor începe sâmbătă seara cu oficierea slujbei Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Elisabeta, a declarat părintele duhovnic, Ieromonahul Natanael Zanfirache, titrează Radio Renașterea.

Racla cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul Prodromul din Sfântul Munte Athos rămâne la Cluj până duminică la ora 21:00, când delegația se va întoarce în Grecia. Pelerinii se vor putea închina permanent, mănăstirea fiind deschisă atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: