Degringolada Europei neunite

Da, este lesne de văzut nu numai lipsa de unitate a conglomeratului numit Uniunea Europeană (UE) și în care se rulează cu două viteze (una pentru Vest, alta pentru Est), ci și degringolada care-o scarmănă de-i merg fulgii. Sigur, toate țările de pe bătrânul continent au problemele lor, unele (țările sărace) din pricina trădării și tâlhăriei la care se pretează propriii aleși, alții de prea multă opulență ticăloasă și arogantă.

Și atunci cum să fie scutită UE de probleme, când se știe prea bine că dacă volumul unui hibrid crește în progresie aritmetică, problemele care-l așteaptă cresc în progresie geometrică, ba chiar exponențial? C-așa este în oricare sistem: La chestiunile de felul tensiunilor, contradicțiilor și conflictelor specifice fiecărui element cooptat în sistem (în cazul de față noile state absorbite de UE), se adaugă mulțimea chestiunilor (imposibil de anticipat și preîntâmpinat în faza de început) pe care le generează multiplele raporturi dintre elementele noului sistem. Nu există nicio lege sau formulă matematică în acest sens, dar avem libertatea să presupunem că dacă problemele unui sistem omogen sporesc în progresie geometrică, cele ale unui sistem neomogen urmează curba exponențială.

Notă: Progresia aritmetică se prezintă astfel: Dacă a este primul ei element și se notează cu r rația progresiei, atunci următorul element, notat cu b, va fi b=a+r, iar cel de-al treilea element, notat cu c, va fi c=b+r = a+r+r = a+2r. Dacă într-o progresie geometrică primul element este a și rația q, următorul element b=a*q, iar al treilea element c=b*q=(a*q)*q=a*q². Funcția (curba exponențială) are expresia y=eˣ, unde x=1,2,…n (numărul elementelor), iar e=2,71.

Cum UE este o construcție neunitară, adică un sistem neomogen, și cum problemele sale de limbă/limbi, istorie, tradiții, cultură, civilizație, religie etc. nici vorbă să poată fi diminuate și aplanate, ci – dimpotrivă – într-o manieră sfidător-poruncitoare li se adaugă ba multiculturalismul, ba discriminarea cu spațiul Schengen, ba cota impusă de fanatici musulmani, este clar că în aceste condiții problemele se înmulțesc exponențial, iar nemulțumirile zecilor de milioane de dezamăgiți (bunăoara așa ca grosul românilor) le-o iau înainte acestora prin funcția socială y=k*eˣ, unde k este un coeficient ce exprimă cantitatea de suferință (jaful țării, șomajul, stresul zilnic, incertitudinea zilei de mâine, îmbolnăvirile etc.) care revine pe cap de locuitor din momentul intrării României în NATO și respectiva uniune.

Cu ce s-au ales România și majoritatea românilor după achitarea an de an a facturilor de miliarde către cele două organisme suprastatale? Cu drepturile pe hârtie și strivitoarele obligații ale unui executant docil: datorie externă de circa 100 de miliarde euro, baze militare americane care ne transformă în ținte sigure pentru rachetele rusești, obligația de-a cumpăra pe bani grei armament uzat din punct de vedere moral, milioane de șomeri, alte milioane de români plecați la hămălit în străinătate, precum și cu statutul de cobai (vezi Codex Alimentarius, atrocele experiment cu alimente intens chimizate, plus sarea iodată pe care tot românul, direct ori inclusă în alimente preparate, este obligat să o consume prin criminala vrere a guvernanților șnapani, dar nu de un an sau doi, ci taman de 14 ani!).

Oricum am învârti-o și am suci-o, în cadrul Uniunii Europene și cu toți euroșparlamentarii ei (alți bani duși pe apa sâmbetei), România și-a adjudecat doar nedemnul statut de colonie, mai exact eurocolonie, firește, sub intacta umbrelă a aparențelor de democrație, parteneriat, independență și autonomie. Două argumente în acest sens: recomandările cu rol de directive venite de la centru, pe care cârmuitorii români se grăbesc să le aplice fără crâcnire, și dispozițiile mai ceva ca actele normative interne, furnizate tot acuși-acuși fie de ambasada americană, fie de cea germană, austriacă, olandeză sau israeliană.

În pofida acestei stări de lucruri pentru România și alte țări est-europene, care – e adevărat – se confruntă cu neiertătoare dificultăți de ordin material-financiar, eu spun că situația Apusului este mult mai gravă, asta deoarece încă din 1920, anul apariției primului volum al cărții Declinul Occidentului, filosoful german Oswald Spengler decreta ruina lui moral-spirituală, implicit ruina culturii și civilizației sale. Cu atât mai mult azi când decreștinarea Apusului este o tristă realitate, iar papa Francisc caută soluții de modernizare și adaptare a crezului catolic la profundele schimbări moral-spirituale ale credincioșilor ce-au mai rămas.

George Petrovai – Națiunea