Aproximativ 20 de persoane au fost ucise în atacul armat care a avut loc la primele ore ale dimineții de duminică în clubul de noapte Pulse, pentru homosexuali, din Orlando, în statul american Florida, a anunțat șeful poliției locale, John Mina, potrivit DPA.
El a precizat că, în total, 42 de persoane au fost transportate la spital. Suspectul a fost găsit mort în club, având asupra sa două arme de foc și „un fel de dispozitiv”, a spus Mina într-o conferință de presă. Atacatorul a murit după schimbul de focuri cu polițiștii.
Nouă polițiști au fost implicați în schimbul de focuri cu atacatorul, unul dintre ei fiind rănit, a adăugat șeful poliției, potrivit Reuters.
El a precizat că atacul s-a transformat într-o luare de ostatici. „Aproape de ora 05.00 în această dimineață, a fost luată decizia de a-i salva pe ostaticii care erau în interior”, a spus Mina.
Pe de altă parte, potrivit FBI, suspectul ar fi putut avea „o înclinație” pentru terorismul islamist, transmite AFP. Un oficial citat de Reuters a spus de asemenea că autoritățile americane investighează dacă atacatorul era un „lup singuratic”.
Autorul atacului armat dintr-un club de noapte din Orlando, Florida, frecventat de homosexuali, este mort, a anunțat duminică poliția pe contul său de Twitter, relatează AFP, Reuters și DPA.
„Atacul armat de la Pulse: persoana care a tras în club a murit”, a postat poliția pe contul său de Twitter, la circa patru ore după începerea atacului. Potrivit Reuters, autorul atacului armat a fost găsit mort în interiorul clubului.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

