Solidar cu revoltele din pușcăriile românești!

În ultimii ani, România de ”dincolo de gratii” trăiește o dramă juridică și socială. Datorită unei justiții oarbe, care condamnă cetățenii de multe ori fără discernământ ca în perioada bolșevică la îndemnul DNA, Comisiei Europene și a ambasadei americane, penitenciarele au ajuns supra-aglomerate, un fel de lagăre ignobile. Mulți cetățeni au ajuns nevinovați sau cu infracțiuni minore după gratii doar ca să fie pe placul departamentului american și pentru a se face tele-justiție cu cătușe pentru o imagine bună a MCV-ului, ca să fie mulțumiți funcționarii corupți de la Bruxelles și mângâiați pe cap politicienii slugarnici cocoțați de ”noua securitate” în fruntea instituțiilor de stat. Revolta de zilele acestea din penitenciarele românești este fără precedent și amintește de răscoalele din țările latino-americane. În ultimii trei ani, România a fost condamnată de numeroase ori la CEDO pentru situația dezastruoasă din pușcăriile românești, care s-au transformat în lagăre de concentrare de tip bolșevic, la comandă politică din exterior. Mai mult, justiția română de teama stăpânilor străini a ajuns să condamne cetățeni români la comanda unor cetățeni de peste ocean care fac parte din ”rasa imperială superioară”. În spatele unei justiții oarbe făcute la comandă din afară stau de fapt abuzuri inimaginabile împotriva cetățenilor români nevinovați sau mai puțin vinovați. Pușcăria trebuie să însemne reabilitarea celui închis, nu distrugerea vieții lui și familiei sale până la moarte. Pușcăria trebuie transformată într-o școală de reabilitare și incluziune socială, nu în distrugerea destinelor unor familii ca-n anii 1950, că așa vin indicațiile prețioase de afară. Deținuții trebuie să fie cetățeni respectabili la ieșirea din pușcărie, nu epave și povară pentru familiile lor și stat. Imediat ar trebui ca surplusul de 14.500 de deținuți să fie transferat în cazărmi dezafectate în regim semi-deschis sau deschis pentru a respecta prevederile CEDO. Gigi Becali a fost singurul care a pus punctul pe i privind revoltele de zilele acestea din pușcăriile românești. La fel și vicepremierul Vasile Dîncu, care a cerut o lege a amnistiei pentru infracțiuni minore.

Latifundiarul din Pipera susține că nu condițiile din închisori sunt principala problemă, ci faptul că deținuților nu le este permis să își viziteze familia, deși au acest drept. ”Când vorbeam eu, credeați că sunt nebun. Vă spuneam că țipă sufletul meu de durere pentru ce se întâmplă în pușcării și nu m-ați crezut atunci. Acum bine că v-ați dat seama că am avut dreptate atunci, mai bine mai târziu decât niciodată. (…) Niciun deținut din 20.000 nu a fost acasă trei ani, nicio zi, nu cât spune legea. Și atunci, oamenii ăștia ce să facă? Le-am trăit și le-am simțit și le-am văzut. Un bărbat care doi ani de zile a stat fără femeie, fără nevasta lui, ăla nu mai este bărbat, este un cățel, un câine distrus. Este un animal. Nevasta lui ce face? Copiii lui ce fac? Mama lui ce face?”, a declarat Becali.Întrebat dacă în perioada în care a fost închis la Penitenciarul Poarta Albă a primit mâncare cu viermi, așa cum susțin unii deținuți care își ispășesc pedepsele la această unitate, Becali a răspuns: ”Eu nu am văzut așa ceva. Nu mâncam nimic de la ei. Eu cumpăram tot de la magazin. Condițiile sunt grave. Dar cel mai grav e că pe un bărbat nu îl lași să se ducă acasă lângă nevasta, mama lui și copiii lui. În ce țară europeană suntem noi în care dorm oamenii cu șobolani și mizerie și gândaci? Spun că nu avem bani…O să le vina rândul să intre și ei în pușcării, că asta a crimă împotriva umanității. Cred că există corupție, un fel de sistem, între directorii de pușcării și ANP-ul central, în ce privește alimentele. Este un fel de sistem mafiot”. E necesară o lege parlamentară care să aducă sistemul penitenciar românesc la norme și standarde de civilizație și morală. Nu se mai poate continua ca și până acum când pușcăriile românești au rămas la nivelul anilor 1950. Pe lângă drepturile omului trebuie să vorbim și de drepturile fundamentale ale deținuților. Pușcăriașul e cetățean român și sistemul penitenciar trebuie să reabiliteze omul și să-l facă folositor țării și societății, nu să-l distrugă pe el și copiii lui, fiind condamnați la infracțiuni pentru că statul nu le oferă nicio șansă de viitor. Pușcăria trebuie să fie o instituție de reabilitare prin coerciție, nu un instrument de distrugere și zdrobire morală a cetățeanului, care nu mai poate fi reintegrat în societate și familie. Biserica Ortodoxă ar trebui să se implice mai mult în alinarea sufletească și reabilitarea morală a deținuților închiși de un stat cu apucături iacobine și bolșevice, iar cei vinovați de sentințe abuzive și greșite să răspundă.Deținutul nu trebuie să fie o povară financiară pentru stat, ci reintegrat productiv în societate. Paradoxal, azi, cei din pușcării sunt mai liberi decât cei de afară înlănțuiți de un sistem împotriva românilor.

Ionuț Țene