Distribuie articolul

În perioada 19 – 23 iulie a.c. s-a desfășurat Campionatul European de Unifight pentru seniori. Evenimentul a fost organizat de Federaţia Internaţională de Amatori UNIFIGHT, Clubul Sportiv GOLDEN GLOVES CLUB, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și CSM Ploiești.

Competiția a reunit la start 150 de sportivi din Federatia Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Italia, Portugalia, Finlanda, Germania, Republica Belorus, Republica Azerbaidjan și România.

La ediţia din acest an a concurat şi plutonier adjutant Adrian PETRE, angajat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj. Aflat la prima sa participare la acest gen de competiţie, Adrian a reuşit să se claseze pe un onorabil  loc 2 la categoria 85 kg.

Unifight, Universal Fight sau Lupta Universală, desprinsă din pentatlonul militar, reprezintă un sistem sportiv care se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calităților fizice. Concursul include parcurgerea unei piste cu obstacole și proba de tir, urmată de lupta corp la corp în ring, la un minut dupa parcurgerea traseului.

Adrian PETRE este medaliat la campionate mondiale şi europene de judo la grupa peste 30 de ani.

Acesta  deţine din 9 februarie 2013 un record naţional la flotări – 1419 repetări în 49 de minute, în 16 martie 2014, recordul mondial la flotări pe dosul palmelor – 631 repetări în 15 minute, iar din 30 august 2015 – recordul naţional la flotări pe dosul palmelor, având  pe spate o greutate de 77,5 kg.

 

Radu Ștefan

 

 

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: