Tentativa de lovitură de stat din Turcia, de pe 15 iulie, și măsurile represive adoptate ulterior de regimul președintelui Recep Tayyip Erdogan amintesc de incendierea Reichstag-ului în timpul Germaniei naziste și folosirea acelui prilej de către Adolf Hitler pentru a-și consolida puterea, a estimat sâmbătă liderul Partidului Libertății din Austria (FPOe, extrema dreaptă), Heinz-Christian Strache, relatează Reuters.
Incendiul de la clădirea parlamentului german din 1933 a fost considerat de naziști drept o lovitură de stat organizată de comuniști contra guvernului de la Berlin și a fost folosit ca o ocazie de a limita libertățile civile și de a spori puterea lui Hitler.
”Cineva a avut impresia că a fost un puci orchestrat, astfel încât în final dictatura prezidențială a lui Erdogan să fie posibilă. În mod dramatic, am mai cunoscut înainte asemenea mecanisme în altă parte, cum este cazul incendiului de la Reichstag, după care a fost confiscată întreaga putere”, a declarat Strache într-un interviu pentru cotidianul austriac Die Presse.
Erdogan a respins acuzațiile conform cărora el sau guvernul său ar fi înscenat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, pentru care regimul de la Ankara îl consideră vinovat pe predicatorul Fethullah Gulen, autoexilat din 1999 în statul american Pennsylvania.
Șeful diplomației turce a calificat vineri Austria drept ‘capitala rasismului radical’, după ce cancelarul austriac Christian Kern le-a sugerat liderilor Uniunii Europene să ia în discuție suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia din cauza deficitelor de natură democratică și economică din această țară.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

