50 de echipe selectate au ajuns pe lista de start pentru cea mai trăsnită goană pe patru (sau mai puține) roți. Este vorba despre cei mai șmecheri și mai țăcăniți piloți de curse urbane din țară. Marea cursă va avea loc în 3 septembrie, în Parcul Colina din Cluj-Napoca, începând cu ora 11:00.
Soapbox este un bal mascat al curselor auto, spun unii, iar alții îi zic Halloween pe roți.
Organizatorii sunt de părere că e un Grand Prix, unde șoferii amatori se urcă la volanul unor vehicule artizanale, care funcționează pe baza de curaj și gravitație.
Acest eveniment unic de racing nemotorizat e o provocare și pentru șoferii experimentați și pentru amatorii care sunt în stare să deseneze și să construiască niște grozăvenii cu roți și să concureze contratimp într-o cursă la vale, căci acolo e finișul.
Până acum au fost organizate zeci de astfel de curse în toată lumea, de la prima cursă în Belgia, în anul 2000, până în Australia, din Africa de Sud până în Jamaica, iar în 2016 ajunge pentru a doua oară în România, după ediția de 2014 de la București.
De-a lungul timpului s-au perindat pe piste de la prototipuri hiperrealiste de mașini și până la orice le trecea prin cap participanților. Orice care să aibă roți și să îi ducă până la finiș, titrează Radio Cluj.
În 3 spetemrie, la Cluj, la linia de start vor putea fi admirate: Mocanița fără frică, Mustarmobilul, Nasa Spațială, Migutzu’ no 1, Ghilotina cu surprize, R.S.S. Kurtos cu umplutură, Butoiul Zburător, Bootlecuta, Porkshe Troaca V6, CondoMobil P1000 sau Ionel și defectul de piramidă.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

