Acad. I.A. Pop: un român autentic la președinția României?

Am participat cu interes la o recentă conferință susținută de unul dintre cei mai mari istorici români ai prezentului: Ioan Aurel Pop. Cel mai tânăr academician are un stil elevat și imbatabil de a își susține ideile și teoriile, el fiind un ferment al istoricilor români și un model pentru tânăra generație. Am tot spus-o mereu, că Ioan Aurel Pop face parte din generația de aur a istoriografiei românești, fiind demnul urmaș a lui Hașdeu, Iorga, Pârvan, Gh. Brătianu, Panaitescu sau Giurescu. Academicianul Ioan Aurel Pop – rectorul Universității Babeș-Bolyai a susținut miercuri seara la Berăria Culturală Cluj, o conferință în primă audiție despre „Brand-ul de neam la români”. Într-un cadru elevat din cadrul clădirii Centrului de Cultură Urbană Casino, istoricul Ioan Aurel Pop, pe lângă tematică largă a ideilor de neam, națiune și identitate culturală sau religioasă a demantelat istoriografia dacismului privind identitatea dintre limba latină și cea daco-getică. Istoricul clujean a arătat că limba română este o limbă neo-latină și nu crede deloc că romanii au învățat limba lor de la geto-daci, chiar dacă este din același trunchi lingvistic. I.A. Pop a venit cu o explicație simplă și logică care contrazice teoria dacistă a unității limbii vorbite de daci și romani. Rectorul a subliniat că poetul Ovidiu exilat de împăratul Augustus la Tomis, pe malul Pontului Euxin, a explicat în volumele de versuri scrise în exil ”Tristele” și ”Ponticele” că i-au trebuit șase ani să învețe limba grea și ”ciudată” a barbarilor geto-daci. În concluzie, dacii și romanii nu vorbeau aceeași limbă, cum afirmă ”istoricii de pe net”. Am expus aceste idei despre exagerările dacismului istoriografic pentru a sublinia echilibru teoretic al academicianului clujean.

Rectorul s-a mai făcut cunoscut marelui public și în urma congresului istoricilor români de la Cluj-Napoca de la sfârșitul lunii august de anul acesta. Rectorul Ioan Aurel Pop, spunea că oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, capabili să rezolve doar probleme limitate, alcătuiesc generația Google, Facebook și SMS. El a mai declarat că “elita clasică a acestei lumi pare adormită, fără nerv și fără voință”. I.A. Pop a precizat ca “ar fi bine sa veghem cu totii ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ, omului cercetator, nu omului-robot”. Istoricul a mai declarat ca românii sunt derutați de diversele modalități în care le este prezentată istoria. “Suntem atenționați ca istoria noastră începe la Tărtăria, la Cucuteni si la Gumelnița, românii fiind cel mai vechi și mai glorios popor din Europa, că suntem daci curați, de la care romanii ar fi învățat latina, dar pe de alta parte ni se spune de catre altii ca nu am fost capabili de nimic de-a lungul vremii, ca am fost o masa amorfa, ca nu avem valori competitive, ca toti istoricii nostri au cultivat nu realitati, ci mituri nationaliste rușinoase, ca nu suntem nici măcar romani, ca nu avem in trecut momente de referinta, ca marile personalități ne sunt mici, ca Eminescu a fost xenofob, iar Coșbuc minor ori ca Ziua Nationala este o eroare. Nu este de mirare ca am ajuns cu istoria noastra de ocară, ca disciplina este pusa sub semnul întrebării, iar slujitorii săi blamați”, a mai afirmat Ioan Aurel Pop. Academicianul a mai susținut că istoria, ca disciplină școlară, ar trebui sa aiba alocate măcar doua ore pe săptămână, iar “amatorii de istorie” ar trebui “să-și recunoască amatorismul” și să acționeze în consecință. Aici cred că făcea referire I.A. Pop la eseistul Lucian Boia, un demitizant al istoriei după chipul istoricului bolșevic Mihail Roller.

Am prezentat succint aceste declarații și afirmații pertinente ale lui Ioan Aurel Pop pentru a sublinia rolul și importanța acestu corifeu al istoriografiei românești, care a depășit granițele disciplinei sale devenind un model pentru români. Ioan Aurel Pop se consideră un patriot luminat și un istoric cu propensiune către naționalismul de bună calitate, adică iubirea de țară, popor și religie, completată cu înțelegere și deschidere față de minorități și ”celălalt”. Cred că a sosit vremea intelectualilor în politica mare. Lui Ioan Aurel Pop nu-i este rușine să afirme cu mândrie că este român, că îl apreciază pe Eminescu și că Biserica a fost factorul coagulant al națiunii române, fără să excludă rolul minorităților în propășirea națiunii noastre.

Ioan Aurel Pop, pe lângă că este un uriaș al istoriografiei românești, mai este și un român autentic, care oferă direcții și sens în societatea românească debusolată de azi. Mă întreb sincer, și nu retoric, de ce această personalitate nu este asumată de câteva partide românești ca și candidat la președinția României. Avem nevoie de un astfel de președinte simbol-drapel, care să coaguleze voința românească pentru modernizarea și dezvoltarea României în cadrul Europei unite și în lume. Un caz asemănător avem și în Germania, unde un mare istoric a devenit președinte la Berlin. Aici, mă refer la Joachim Gauk. Acest pastor lutheran oachim Gauck (n. 24 ianuarie 1940, Rostock, Germania) a fost un activist pentru drepturi cetățenești din fosta RDG, iar din 2012 președinte federal al Germaniei. Între anii 1990 și 2000 a deținut funcția de Comisar federal pentru arhivele Stasi. Cred că și țara noastră, după un președinte sovietic Iliescu, unul ”învins de securitate” Constantinescu, altul jucător la pokerul vieții Băsescu și unul ”mut ca o lebădă” Iohannis, în sfârșit România trebuie să aibă un autentic intelectual la conducerea țării ca și președinte, care știe direcția poporului român; e model și factor coagulant al națiunii române. După 28 de ani, România, prin istoricul Ioan Aurel Pop, ar avea în sfârșit un președinte prin care să se regăsească și să ofere calea dezvoltării și modernizării în Europa concurențială. Românii s-ar regăsi într-un intelectual ca I.A. Pop, ca cehii în Vaclav Havel, și ar redescoperi sensul și mersul istoriei naționale.

Ionuț Țene