IV Stalin: un poet neo-romantic mai puțin cunoscut

La fel ca toți copiii din Georgia, Ioseb Besarionis dze Jughashvili, viitorul dictator IV Stalin a crescut în ambianța baladelor georgiene, influențat de poemul epic național ”Cavalerul în piele de panteră”, opera poetului Shoto, curtean la regina georgiană Tamara de care s-a îndrăgostit și a fost exilat. Ca un copil, Ioseb cunoștea poemul de inimă și-l citea cu pasiune, la fel ca și celelalte poezii culte sau populare ale vremii. Îi plăcea să citească în special poeții locali georgieni Rafael Eristavi, Akaki Tsereteli și – odată ce a învățat limba rusă – pe Nikolay Nekrasov. La Seminarul Ortodox din Tiflis, unde a fost înscris la începul anului 1894, Stalin a citit Goethe și Shakespeare în traducere, și recita colegilor zeci de versuri din poetul american Walt Whitman. Stalin a început, de asemenea, ca majoritatea adolescenților să scrie poezie romantică în limba georgiană. În 1895, la vârsta de 17 ani, creația tânărului Stalin a impresionat pe poetul Ilia Savsavadze din Tibilisi, care i-a publicat cinci dintre ele în ziarul său, ”Iveria”, cu pseudonimul Soselo. Unul dintre aceste poeme, „Dimineața”, începe astfel: „Mugurele rozaliu s-a deschis,/ grăbit violet albastru-pal/ Și, s-a agitat de o adiere ușoară,/ Crinul din vale s-a aplecat peste iarbă.” La 17 ani „Soselo”, și-a câștigat faima printre literații georgeni. Un alt poem i-a apărut în trimestrialul ”Kvali” (Brazda), revistă literară de stânga. Unele dintre aceste poezii ale lui Stalin sunt încă citite și azi de elevii din Georgia. Poeziile nu sunt cutremurătoare, dar ele exprime o fire romantică și aplecată spre dragostea față de natură, percepută ca o expresie a gingășiei. Soselo folosea motivul lunii la care urlă lupii, prefigurând o trăsătură sălbatică și rebelă a viitorului dictator.

Iosif Stalin a fost un poet cu versuri îmbrăcate în nuanțe metaforice panteiste, am putea spune totemice: „Bună ziua, soare! Buna ziua, cerul!” Odată ce Stalin a intrat în politica revoluționară și bolșevică, el a încetat să scrie poezie. ”Nu mai avea timp să scrie” i-a spus unui prieten de lagăr siberian, fiind închis de Ohrana țaristă. Dar, în 1907, el folosea încă pseudonimul Soselo pentru a obține informații de la un admirator necesar pentru un jaf bancar. În timpul Marii Epurări din anii 1930 IV Stalin a editat o traducere în limba rusă a poemului ”Cavalerul în piele de panteră”, eliberând un intelectual georgian din lagăr pentru această lucrare, iar unele dintre strofe le-a tradus însăși dictatorul. Stalin și-a publicat toată munca lui literară în mod anonim și niciodată nu a recunoscut în mod public acest lucru. Atunci când Lavrenti Beria a dorit în secret cu Boris Pasternak și alți traducători să pregătească o ediție rusă a poeziilor lui Stalin pentru aniversarea a 70 de ani în 1949, dictatorul s-a opus și a oprit proiectul șefului NKVD.

Unul dintre biografii lui Stalin, istoricul Simon Sebag Montefiore, notează că poemele publicate de Stalin în ”Iveria” au fost apreciate de public, iar acestea au fost preluate în reviste și antologii pe scară largă până în anii 1970. Numeroși elevi georgieni le învățau pe de rost. Montefiore, de asemenea, scrie că „Stalin nu a fost un Pușkin din Georgia, dar imaginile romantice transmise de poezii au un ritm și o frumusețe proprie în interiorul limbii georgiene”. Robert Service, un alt biograf a lui Stalin, descrie poemele ca fiind „destul de comune pentru secolul XIX și foarte convenționale”. Poeziile lui Stalin au fost traduse în limba engleză de Donald Rayfield. Un alt istoric, britanicul Robert Service crede că poezia lui Stalin este de ajutor în înțelegerea laturii romantice a temperamentul său. Într-adevar, latura de creator de poezie intră în contradicție cu un Stalin perceput doar ca un birocrat, un tiran cu apucături criminale. În acest context freudian putem înțelege ura lui Stalin față de poeții ruși, ca Osip Mandelstam, care l-a rănit în amorul propriu și în mândria sa de poet cu o epigramă, dar și prigoana deschisă față de Ana Ahmatova. Posibil ca Stalin, cel mai puternic om din Rusia și din lume să-i fi invidiat pe poeții ruși pentru că erau mai talentați și mai buni ca și el pe plan literar. Paradoxul e că Stalin cultiva scriitorii și artiștii la Moscova, iar pe de altă parte îi invidia cu o ură neînfrânată. Concurența și invidia literară e mai puternică și febrilă decât cea politică, cel puțin pentru poetul IV Stalin eșuat în politică.

Ionuț Țene