Chef Paul Siserman a inaugurat “InkChef Academy by Paul Siserman”, o platformă integrată, oferind seminarii de cooking și, pentru prima dată în România, workshop-uri terapeutice destinate, pentru început, copiilor abuzați care au avut experiențe traumatizante. Spațiul situat în Cluj este destinat activităților din domeniul gastronomic și dedicat tuturor celor pasionați de gătit.
”InkChef Academy by Paul Siserman”, localizată pe Strada Plopilor, la nr. 54, oferă seminarii culinare bucătarilor care doresc specializarea și dezvoltarea abilităților cu ajutorul cărora vor putea performa și mai bine în activitatea lor. Cursurile sunt susținute de Chef Siserman și de alți Chefi renumiți atât din România, cât și din străinătate. Printre aceștia sunt Chef Adi Pop, Chef Horia Șimon, Chef Florin Trișcă și Chef Jossie Elbaz (Vice President & Project leader Israel Master Chef Academy).
De asemenea, au loc seminarii în cadrul cărora gătitul devine o metodă de relaxare, de învățare și de socializare. Astfel, cei pasionați de arta culinară, dar și aceia care doresc să își petreacă timpul liber într-un mod inedit vor descoperi gătitul sub formă de terapie antistres.
Chef Paul Siserman (certificat și ca profesor în arta culinară) alocă spațiu și timp copiilor care au suferit experiențe traumatizante. Prin aceste seminarii speciale, conceptul de preparare a mâncării este, de fapt, o terapie. Chef-ul face echipă cu psihologi și medici, astfel încât terapia să aibă rezultatele scontate. Această metodă terapeutică are rezultate de excepție în străinătate, fiind deja asimilată în serviciile medicale ale multor spitale și clinici din Occident.
Radu Ştefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

