Până în prezent nu am scris despre suspiciunea de plagiat a tezei de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. În orice țară civilizată și democratică o astfel de suspiciune de plagiat s-ar fi încheiat cu demisia persoanei incriminate. E imoral și strigător la cer să ai suspecte 20 de pagini de plagiat în lucrarea de doctorat și să pozezi în zeița Justiției. Nu e moral să faci dosare ca să bagi oameni la pușcărie și tu să fi autoarea unei lucrări de doctorat suspecte de plagiat și foarte slabă. Vorba eminentului istoric Zoe Petre, parafrazez: ”furtul e furt, chiar dacă ai copiat două/trei pagini”. Încă din 2011, Grupul de Investigaţii Politice (GIP) şi Miliţia Spirituală au publicat documente care demonstrează că lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat. În decembrie 2011, Laura Codruţa Kovesi a susţinut la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universității de Vest din Timişoara teza de doctorat cu titlul Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Laura Codruţa Kovesi a fost însoţită de un cortegiu de susţinători în frunte cu George Maior, directorul SRI şi Marius Iacob, procurorul general adjunct. Kovesi a primit pentru această lucrare calificativul magna cum laude. Deși o data a fost albită de o altă comisie, care l-a scos basma curată și pe Victor Ponta, iar azi șefa DNA e din nou ”spălată”, de data asta de CNATDCU.
Când citești propunerile acestei comisii care consideră normal și firească copierea a 20 de pagini doar că sunt preluate de șefa DNA îți dai seama cât de jos a ajuns învățământul superior românesc. E un îndemn la furt intelectual și la acoperirea plagiatelor în România. Comisia de specialitate care a analizat sesizarea de plagiat referitoare la teza de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a înaintat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) trei propuneri mai mult decât ciudate:
„1. Menţinerea titlului de doctor al dnei. Codruţa Laura Kövesi, retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancţiune excesivă şi neadaptată;
2. publicarea Raportului comun al Comisiei noastre şi anexarea acestuia la toate exemplarele din teza dnei. Kövesi prezente în toate bibliotecile din ţară – mai ales, în Universitatea de Vest din Timişoara, unde teza a fost susţinută.
3. Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când – deşi nu se poate reţine plagiatul – în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat”, se arată în raportul semnat de profesorii Claudia Ghica-Lemarchand, Vlad Constantinesco şi conferenţiarul Radu Chiriţă, la finalul lunii noiembrie.
Cei trei specialişti constată că proporţia retinută ca fiind plagiat afectează o mică parte a tezei. Deci Laura Codruța Kovesi a primit pe nedrept titlu de magna cum laudae, iar lucrarea sa nu e demnă de a fi publicată. Normal lucrarea trebuia scrisă din nou. Chiar și ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a spus referindu-se la la decizia CNADTCU în cazul Laurei Codruţa Kovesi, că la universităţile care au toleranţă zero faţă de copiat recomandarea care se face este să se rescrie acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect. ”Dacă mă întrebaţi ca profesor, nu ca ministru, ce se întâmplă, ce aş recomanda într-o astfel de situaţie, desigur – titlul a fost obţinut în 2011, la Universitatea de Vest… Într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero faţă de copiat, recomandarea care se face este să se refacă acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect şi nu s-ar fi ajuns la nivelul de susţinere a tezei la doctorat şi nu s-ar fi ajuns la nivelul în care se şi acordă titlul”. Cred că toți doctorii din țara aceasta se simt jigniți și umiliți de decizia CNATDCU.
În această privință se dovedește ”neamțul” Klaus Iohannis un ”necinstit sufletește”. El e agresiv cu ”penalii” care nu-i fac sluj lui și Berlinului, dar nu ia nicio decizie privind o suspiciune de furt intelectual. Dacă este un om de cuvânt, ca în celebra expresie germană „ein Mann, ein Wort”, Klaus Iohannis trebuia să-i ceară Codruţei Kovesi să-şi dea demisia imediat din funcţia de şefă a DNA, după ce Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a spus că Kovesi a plagiat 20 de pagini în teza de doctorat! În dezbaterea de anul trecut de la prezidenţiale, fiind faţă în faţă cu Victor Ponta, candidatul Klaus Iohannis s-a pronunţat ferm împotriva prezenţei în spaţiul public a cuiva care a plagiat: „În calitatea mea de profesor, cred că este totuşi o foarte mare problemă dacă un elev copiază, dacă cineva care îşi scrie lucrarea de doctorat copiază mi se pare o problemă proporţional mai mare şi se numeşte plagiat. Oriunde în lume, cineva care este prins, cineva dintre politicieni, care este prins că a copiat şi numai trei rînduri şi a plagiat este obligat, prin clasa politică, să se retragădin politică”.
Se pare că în România cine e sluga Bruxellului, marioneta ambasadelor străine, a multinaționalelor și produsul ”noii securități” neo-marxiste poate plagia și fura fără opreliști, având binecuvântarea și lui Klaus Iohannis să se îmbuibe la recepția de Ziua Națională. Încă mai cred că suntem o societate normală, liberă și democratică, iar în urma suspiciunilor de plagiat Laura Codruța Kovesi, cu o lucrare de doctorat mediocră, se impune să-și dea demisia de onoare. Nu poți fi zeița Justiției și să bagi oameni la pușcărie, când asupra ta planează furtul intelectual. Nu e moral la niciun nivel acest lucru. Rămân la concluzia că în fruntea DNA trebuie adus un profesionist, un om cu o experiență de circa 30 de ani în justiție, trecut prin multe posturi și însărcinări, nu cineva postat de foarte tânăr de o camarilă politică și care puterea ia luciditatea.
Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

