Distribuie articolul

Sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul parohiei, a început sâmbătă seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a participat părintele Protosinghel Dr. Anastasie de la Mănăstirea Florești. Invitatul a fost însoțit de stareța mănăstirii, stavrofora Teodora. Împreună cu credincioșii, în adevărată comuniune, preoții de la altar s-au rugat lui Dumnezeu și Sfântului Antonie cel Mare pentru ajutor în lupta cu ispitele și pentru mântuirea întregii omeniri.

În cuvântul de învățătură rostit, părintele Anastasie le-a amintit credincioșilor viața și învățătura Sfântului Antonie și i-a îndemnat să-i urmeze exemplul:

Întotdeauna să-l avem pe Dumnezeu înaintea noastră. Să nu credem că Dumnezeu ne-a părăsit. Orice necazuri am avea, orice încercări sau greutăți, să nu deznădăjduim pentru că Dumnezeu vede și știe inimile noastre. Important este să vadă răbdarea noastră, să vadă smerenia noastră, să vadă dragostea noastră de cele sfinte și de oameni, cum a avut și Sfântul Antonie cel Mare. Dumnezeu să ne înțelepțească pe toți, iar viața Sfântului Antonie să ne fie model de trăire și nouă celor de astăzi, chiar dacă ni se pare prea greu să-i urmăm. Nu este greu, atâta vreme cât îl avem aliat pe Hristos, așa cum și Sfântul Antonie l-a avut aliat în toată viața pe Hristos Domnul și s-a arătat biruitor.

La finalul slujbei părintele paroh Robert Anton Kovacs, a mulțumit invitaților pentru participare și l-a rugat pe Sfântul Antonie, ocrotitorul comunității de pe str. Soporului să-i ajute să fie adevărați mărturisitori ai lui Hristos:

Îl rugăm pe Sfântul Antonie cel Mare care ne-a fost încredințat ca ocrotitor să ne întărească și să fie alături de noi în misiunea încredințată. Ieșind din biserică, să-L mărturisim pe Hristos în toată viața noastră, în tot momentul și în toată clipa. Acolo unde mergem noi: în casele, în familiile și în mediul în care trăim.

Duminică, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, condus de părintele Protosinghel Dr. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului și asist. univ. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

În cuvântul de învățătură rostit, părintele Benedict a zugrăvit profilul duhovnicesc al Sfântului Antonie cel Mare. Pornind de la apoftegmele Sfântului Antonie redate de Patericul egiptean, invitatul a oferit creștinilor prezenți în număr mare la sărbătoarea comunității, câteva îndemnuri pentru consolidarea vieții duhovnicești:

Concluzionând, mă întoc la acel îndemn al Sfântului Antonie cu privire la viața duhovnicească: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta întotdeauna. Și orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi și în orice loc vei ședea, să nu te miști degrabă. Acestea trei păzindu-le, ne facem plăcuți lui Dumnezeu.

Alături de părintele Benedict au mai slujit: părintele Nicolae Muntean din Parohia Cutca, părintele Marius Pop, preot misionar în Propotopopiatul Șimleu și diaconul Dan Balog de la Catedrala episcopală din Zalău, titrează Radio Renașterea.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala „Diaconia” a Parohiei Tuturor Sfinților din Floresti, dirijată de părintele Decebal Gorea. La final, toți cei prezenți s-au bucurat de o agapă frățească, care a avut loc la Muzeul etnografic „Poarta de su’ Feleac”.

Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” a fost înființată în anul 2014, la cererea creștinilor ortodocși de pe strada Soporului, din Cluj-Napoca. Până în anul 2015 programul liturgic al parohiei s-a desfășurat în cadrul Muzeului etnografic „Poarta de su’ Feleac”, situat pe strada Soporului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: