Distribuie articolul

Conducerea Universității Babeș-Bolyai lansează un apel la iniţierea unui dialog real şi eficient între instituțiile statului pentru a elimina tensiunile majore care frământă societatea românească.

Fără a fi implicată politic, conducerea Universităţii are o mare datorie morală faţă de comunitate şi societate în general şi faţă de generaţia tânără, în mod special şi le lansează acestora un îndemn puternic de a veghea în continuare la respectarea democrației, în acord cu civismul modern.

Spiritul universitar este cel care trebuie să guverneze toate acțiunile noastre, iar acest spirit ne obligă la păstrarea și promovarea valorilor fundamentale ale societății și ale statului de drept.

Regulile democratice sunt garantul acestor valori, iar ele trebuie să fie respectate, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate. Nerespectarea regulilor, în special în cazul unei democrații tinere, cum este cea a României, amplifică pericolul scindării societății și al apariției unor tensiuni sociale insurmontabile, într-un moment în care ochii Europei sunt aţintiţi asupra noastră, iar situaţia politică internaţională este una extrem de complicată.

În acest context, Universitatea Babeș-Bolyai își exprimă însă direct îngrijorarea față de discrepanțele dintre programul de guvernare angajat și politicile implementate sau anunțate de Guvern în domeniul academic.

Astfel, subfinanțarea mediului academic (educație și cercetare) – aspect semnalat recent și de către Asociația Ad-Astra a Cercetătorilor din România și de către Consiliul Tineretului din România – arată că, în ciuda angajamentelor publice, educația și cercetarea nu reprezintă, pentru guvernanți, priorități naționale. Mai mult, separarea Ministerului Cercetării şi Inovării de învățământul superior și intenția de reorganizare a consiliilor consultative de la nivel ministerial (Consiliul Național al Cercetării Științifice, Consiliul Național de Etică etc.) sunt demersuri care ne îngrijorează, în condițiile în care acestea ne separă de aria europeană a educației și cercetării.

Întrucât la demonstrațiile de stradă din ultimele zile participă un număr mare de tineri, foarte mulți dintre ei studenți, studenții noștri, atragem atenția tuturor celor responsabili că vocea acestor tineri trebuie ascultată, fiind necesar un dialog real și de bun simț cu această parte a societății.

Într-un astfel de moment, România are nevoie, mai mult decât oricând, de coeziune socială, iar conducerea Universităţii Babeş-Bolyai îndeamnă la construirea unui dialog real între instituţiile statului, a căror menire este aceea de a crea şi de a păstra armonia în societate și de a asigura atașamentul nostru ferm la valorile Uniunii Europene.

Poziţia UBB e semnată de Acad. prof. Ioan-Aurel POP, Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Pr. prof. univ. dr. Ioan CHIRILĂ, Președintele Senatului, Prof. univ. dr. Ioan BOLOVAN, Prorector, Acad. prof. Ioan BUCUR, Directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, Prof. univ. dr. Daniel DAVID, Prorector, Prof. univ. dr. Rudolf GRÄF, Prorector, Prof. univ. dr. Dan LAZĂR, Prorector, Conf. univ. dr. Cristian Marius LITAN, Prorector, Prof. univ. dr. Mihaela LUŢAŞ, Prorector, Conf. univ. dr. Bálint MARKÓ, Prorector, Prof. univ. dr. Călin RUS, Prorector, Conf. univ. dr. Anna SOÓS, Prorector.

 

 

Radu Ştefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: