Distribuie articolul

Asociaţia Neamunit – Filiala Cluj a organizat în 4 februarie cea de-a VII-a ediţie a acțiunii “Ciorbiţe pentru bunicuţe”. Evenimentul a pus împreună membrii şi voluntarii asociaţiei care au gătit, sâmbătă, de la prima oră a dimineţii, pentru persoanele nevoiaşe din oraş.

Oricine se poate alătura acţiunii care va continua, atât prin donaţii, cât şi prin participarea la procesul de pregătire şi distribuire a pachetelor. Donaţiile pot consta în alimente: cartofi, ceapă, linte, fasole, orez, mirodenii, bulion, pâine, murături la conservă, zarzavaturi, dulciuri şi fructe şi pot fi aduse în ziua evenimentului, la locul de desfăşurare a acţiunii.

”În primul rând acţiunea “Ciorbiţe pentru bunicuţe” are că scop unitatea. Când suntem uniţi, putem face multe. Îi aşteptăm pe toţi cei care vor să facă un bine aproapelui. Nu avem voie să ne lăsăm fraţii căzuţi în nenorocire, ci trebuie să le dăm mâna şi să îi ridicăm de acolo”, ne-a declarat Alexandru Haiduc, unul dintre organizatorii acţiunii.

Sub deviza „Cuvintele sunt cărările faptelor”, acţiunea a avut loc în mai multe oraşe ale României, în acelaşi timp. La Cluj-Napoca, voluntarii sunt aşteptaţi, cum s-a întâmplat sâmbătă, pe strada Plopilor, nr. 46, în curtea Parohiei Înălţarea Sfintei Cruci.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: