Recitalul susţinut de celebrul pianist Severin von Eckardstein, va avea loc în premieră în România în data de 19 martie, la Auditorium Maximum în Cluj-Napoca.
Severin von Eckardstein este unul dintre cei mai importanţi pianişti germani ai generaţiei sale, invitat să concerteze pe cele mai importante scene ale lumii – Berlin, München, Moscova, Londra, Paris, New York, Amsterdam, Hong Kong, Tokyo sau Seul.
Talentul său a putut fi admirat în festivaluri precum Klavier-Festival Ruhr, Aldeburgh/UK, Festivalul Gilmore din Michigan/SUA, celebrul festival din La Roque d’Anthéron, Franţa, Festivalul de Muzică din Schleswig-Holstein sau Miami International Piano Festival, în a cărui deschidere a cântat în 2009. A cântat împreună cu dirijori celebri, precum Valery Gergiev, Philippe Herreweghe, Lothar Zagrosek sau Marek Janowski, şi cu cele mai bune orchestre din lume, precum Royal Concertgebouw Orchestra cu Paavo Järvi în 2007 sau cu Dallas Symphony Orchestra cu Jaap van Zweden în 2012.
Multe dintre concertele interpretate de pianist au fost înregistrate şi difuzate de marile societăţi de radiodifuziune. Invitat frecvent în seria de concerte “Meesterpianisten” a orchestrei Concertgebouw din Amsterdam, von Eckardstein a deschis gala de aniversare a 25 de ani şi va fi din nou invitat în 2017.
Născut la Düsseldorf, Germania în 1978, Severin von Eckardstein a câştigat premii la celebre competiţii internaţionale: “Ferruccio Busoni” (1998), “Leeds International Piano Competition” (2000) sau “José Iturbi” (2002), precum şi la faimoasele ARD-Competition (1999) sau “Grand Prix International Reine Elisabeth” (2003).
A beneficiat de burse oferite de fundaţii şi societăţi precum Societatea Mozart sau reputata Fundaţie Naţională Germană pentru Merit. În 2002 a primit „Premiul European pentru Cultură”, iar în 2003 Premiul Echo Classic.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

