Marea ironie – Andy Warhol (1928 – 1987)

Un eveniment care a concentrat atenția iubitorilor de artă americani s-a petrecut la Skarstedt Gallery, de pe 79 St., atracția fiind o expoziție dedicată un Andy Warhol (1928 – 1987), considerat cel mai influent artist american contemporan, iar titlul expoziției, Self Portraits (Fright Wings) / Autoportrete (Peruci electizante), anunța o mare surpriză, poate că galeria, ne-am zis, a reușit să cumuleze toate autoportretele artistului. A fost puhoi de lume. Mare parte din elita artei americane. Dar surpriza a fost o mare ironie, fiindcă frumosul palat din zona de lux a Manhattan-ului era ocupat de un singur (!) autoportret al lui Warhol, în cinci ipostaze. La etajul 1 era un autoportret, iar la etajul doi al frmoasei locații, încă patru portrete identice. Deci cinci imagini, de dimensiuni impresionante, 203 x 203 cm, deosebindu-se prin culoare. O aceeași fotografie mărită, virată în cinci nuanțe de culori spălăcite, albicios, roz, albăstriu, turcoaz, verzuliu. Ele sunt datate 1986 și se specifică tehnica folosită: „acrylic and silkscreen ink an canavas / acrilic și cerneală serigrafică pe pânză”.

Warhol a avut în Midtown Manhattan un studio de film, numit Factory, unde realiza filme și varii ședințe foto. Multe albume s-au născut din aceste ședințe. Avea cam aceleași persoanje-obiect, în special dive pe care le-a lansat. Și realiza fotografii nonconformiste, în special porno, homosexuale, așa cum era și proprietarul. Dar imaginea de față ne prezintă figura răvășită a lui Warhol, cu părul în formă de țepi, cu totul demonic, arătând ca un drac sau un vampir (dacă ar fi avut colți), de parcă părul i-a fost electrizat. De fapt, e vorba de o perucă, într-un deghizament de clown.

De peste 30 de ani această imagine bântuie America și lumea. O vedem multiplicată în zeci de expoziții. Marile târguri de artă au această imagine etalon a autoportretului realizată cu un an înainte de tragicul sfârșit. Indiscutabil, Warhol a marcat arta modernă americană. El este reprezentatntul cel mai de seamă al curentului pop-art. Iubiții lui, în frunte cu Jean-Michel Basquiat, au făcut și ei aceeași carieră. Foarte mulți cercetători ai artei consideră că Warhol și generația lui au stopat evoluția artei americane. După această generație, nu a mai urmat nimic. A urmat, adaug eu, faza de imitații, pictorii actuali imită marea artă clasică. Se realizează din nou pictura Reanașterii, de pildă, dar altfel, cu noi tehnici. Însă majoritatea celor cu care discut, numai oameni de artă, sunt conștienți că America plastică se află la o răscruce, să nu spun la o înfundătură, fiindcă diversitatea este enormă și e greu să stăpânești fenomenul. Numai în New York există 5 mii de artiști plastici! Abia aștept să se deschidă marile târguri de artă din primăvară (începutul lui martie), să văd noutățile în materie. Deocamdată, America plastică rămâne cantonată la experiențele mișcării pop-art, cu varianta Installation. Dacă simbolul artei europene este Mona Lisa a lui Leonardo, simbolul artei americane este Campbell Soup (cutita de conserve) a lui Andy Warhol. Iată o mare ironie!

Însuși evenimentul de la Skarstedt Gallery este o asemenea mare ironie, în spiritual lui Warhol, căruia i-ar fi plăcut enorm să-și prezinte un autoportret fotografic într-un palat. Imaginea lui este aceea a unui Devil împielițat, care bântuie acum America. O distinsă galeristă îmi spunea că dacă Warhol a dominat 30 de ani arta americană, a făcut-o ca un spectru, el este vampirul artei americane actuale, așa cum în politică este Donald Trump. Ferească Dumnezeu să avem un nou spectru încă 30 de ani!

Cred că nu este lipsit de semnificație faptul că portretul de la etajul 1 al galeriei este însoțit de următorul citat, aflat pe peretele opus cu litere de-o șchioapă: „If you want to know all about Andy Warhol, just look at the surface: of my paintings and films and me, and there I am. There’s nothing behind it / Dacă vrei să știi totul despre Andy Warhol, privește doar la suprafață: vezi picturile și filmele mele și pe mine, acolo sunt eu. Nu e nimic în spate” (Andy Warhol, 1967).

Așa este. Warhol s-a dezvăluit cu totul, cu toate viciile și deghizamentele lui, dar și cu geniul său de pictor, sculptor, desenator, scriitor, actor, fotograf, cineast, colecționar, dar mai ales lider de mișcare, devenind simbolul consumismului, cu o prezență mai mare poate decât a lui Picasso în lumea de manifestare a artei. S-a scris despre el cât un turn Babel. A marcat o epocă, din care arta americană va ieși cu greu.

Grid Modorcea
Corespondență de la New York