Distribuie articolul

Agenția Națională pentru Integritate a transmis Primăriei Cluj-Napoca un raport prin care arată că viceprimarul UDMR Anna Horvath se află în conflict de interese. Raportul va fi adus astăzi la cunoștința consilierilor locali și va fi înaintat și către Direcţia Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Horvath Anna a infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 301 din Codul Penal al României.

In cuprinsul concluziilor raportului de evaluare se arata ca, urmare a activităţii de evaluare efectuata, a rezultat faptul ca doamna Horvath Anna a incalcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese prevăzut de disp. art. 70 din Legea nr. 161/2003 corob. Cu disp. art. 46 al. 1 din Legea nr. 215/2001 si disp. art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum si disp. art. 301 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de conflict de interese.

ANI mai arată că persoana eliberată sau destituită din funcţie, faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. In cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Horvath Anna a fost informată încă de anul trecut cu privire ia faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese în perioada exercitării funcţiei de ales local in cadrul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca judeţul Cluj, prin participarea la votarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca. judeţul Cluj nr. 194/09.04.2013 privind alocarea sumei de 1.390.000 lei de la bugetul local pe anul 2013 pentru activităţi nonprofit de interese local ale instituţiilor de cultură, învăţământ si ONG-urilor locale, sumă din care au fost alocate sume de bani către UNIVERSITATEA SAPlENTIA – Facultatea de Ştiinţe şi Arte. respectiv către Asociaţia Claudiopolis.

Conflictul de interese față de Asociaţia Claudiopolis – Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunităţii a apărut deoarece în cadrul asociației Anna Horvath deţine calitatea de preşedinte. Aceasta a participat la iniţierea proiectului de Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 194/09.04.2013 privind alocarea sumei de 1 390.000 lei de la bugetul local pe anul 2013 pentru activităţi nonprofit de interes local ale instituţiilor de cultură. învăţământ şi ONG-unlor locale, precum si ia deliberarea si adoptarea (votând „pentru’) acesteia, conform procesului verbal de şedinţă aferent.

Menţionăm făptui că prin adoptarea şi votarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 194/09.04.2013, Asociaţia Claudiopolis – Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunităţii (asociaţie în cadrul căreia Horvath Anna deţine calitatea de preşedinte) a beneficiat de suma de 90.000 lei pentru „Promovarea comportamentului ecologic în Cluj-Napoca „.

Horvath Anna a deţinut si funcţia de preşedinte al Comisiei de evaluare şi selecţionare a solicitărilor de finanţări nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Cluj-Napoca alocate pentru activităţi nonprofit de interes local iar potrivit referatului nr. 102674/424/08 04 2013, comisia a selectat proiectele eligibile, printre acestea fiind selectate si cele depuse de către Universitatea Sapientia -Facultatea de Ştiinţe şi Arte, cu suma de 30.000 lei si de către Asociaţia Claudiopolis – Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunităţii, cu suma de 90.000 lei.

Aceasta a participat in calitate de preşedinte al Comisiei de evaluare şi selecţionare a solicitărilor de finanţări nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Cluj-Napoca, alocate pentru activităţi nonprofit de interes local, la selectarea proiectelor eligibile, printre acestea fiind selectate si cele depuse de către Universitatea Sapientia – Facultatea de Ştiinţe şi Arfe, cu suma de 30.000 lei si de către Asociaţia Claudiopolis -Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunităţii, cu suma de 90.000 lei; a participat la iniţierea proiectului de Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 194/09.04.2013 privind alocarea sumei de 1.390.000 lei de la bugetul local pe anul 2013 pentru activităţi nonprofit de interes local ale instituţiilor de cultură, învăţământ şi ONG-uhlor locale, conform anexei și a participat la deliberarea si adoptarea (votând „pentru) Hotărârii Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 194/09.04.2013 privind alocarea sumei de 1.390.000 lei de la bugetul local pe anul 2013 pentru activităţi nonprofit de interes local ale instituţiilor de cultură, învăţământ şi ONG-urilor locale, conform anexei, cu sprijinul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, conform procesului verbal de şedinţă aferent, prin care s-a obţinut un folos patrimonial (alocarea sumei de 30.000 lei Universităţii Sapientia – Facultatea de Ştiinţe şi Arte, pentru organizarea Festivalului Internaţional al Filmului Ffest 2013), pentru o altă persoană din partea căreia a beneficiat de foloase materiale sau din partea căreia a beneficiat de foloase de orice natură (respectiv Universitatea Sapientia – Facultatea de Ştiinţe şi Arte, în cadrul căreia desfăşurat activităţi didactice, conform unor contracte încheiate în calitate de cadru didactic plătit cu ora).

Anna Horvath a recunoscut că a avut 3 contracte de colaborare succesive încheiate cu Universitatea Sapientia -Facultatea de Ştiinţe şi Arte, pe perioadă determinată. Contractele de colaborare au fost încheiate în virtutea Ghidului Civil, nefiind calificate sau considerate de părţi sau de legiuitor contract individual de muncă. Din prevederile acestor contracte rezultă clar că este vorba despre contract civil de plată cu ora pentru orele predate de subsemnata.

Aceasta a artătat că deşi a deţinut calitatea de membru şi preşedinte al Asociaţiei Claudiopolis – Asociaţie pentru Dezvoltarea Comunităţii în urma investirii mele în funcţia de consilier local şi ulterior cea de viceprimar a renunţat la această calitate, sens în care a dat şi Declaraţia Autentică nr. 568 din data de 06 iulie 2012.

În opinia ei, decizia luată prin această Hotărâre de Consiliu Local nu a adus nici un beneficiu sau dezavantaj pentru dânsa sau pentru o persoană fizică sau juridică faţă de care în momentul adoptării hotărârii ar fi avut o relaţie de angajament de orice natură sau pentru o persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut plata către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora.

Universitatea Sapientia – Direcţia Generală Administrativă, a comunicat faptul că Hovath Anna, a desfăşurat activităţi didactice, conform unor contracte încheiate în calitate de cadru didactic plătit cu ora, în perioada 2008-2010.

Totodată, conform adresei nr 94029/15.11.2016, transmisă de către Ministerul Justiţiei – Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor rezultă faptul că Horvath Anna deţine calitatea de preşedinte în cadrul Asociaţiei Claudiopolis – Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 301 din Codul Penal al României, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său. pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foioase de orice natură se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercităm dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În perioada exercităm mandatului de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca judeţul Cluj. Horvath Anna a participat ia iniţierea proiectului de Hotărâre a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr 194/09 04 2013 privind alocarea sumei de 1 390 000 lei de la bugetul local pe anul 2013 pentru activităţi nonprofit de interes local ale instituţiilor de cultură. învăţământ si ONG-unlor locale conform anexei, precum şi la deliberarea şi adoptarea (votând ‘pentru ) acesteia conform procesului verbal de şedinţă aferent prin care s-a obţinut un folos patrimonial (alocarea sumei de 30 000 lei Universităţii Sapientia – Facultatea de Ştiinţe si Arte pentru organizarea Festivalului International al Filmului Ffest 2013, Universitate în cadrul căreia persoana evaluată a desfăsurat activităţi didactice in cadrul unor contracte încheiate în calitate de cadru didactic plătit cu ora).

Precizăm faptul că în perioada 2008 – 2010 Horvath Anna, a beneficiat de la Universitatea Sapientia -Facultatea de Ştiinţe şi Arte de venituri în sumă de 4.232 lei.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: