O puternică deflagrație s-a produs, luni seara, la finalul concertului susținut de Ariana Grande la Arena Manchester, transmit agențiile internaționale de presă. Explozia a avut loc la ora 22:45. Primele informații indică un atac sinucigaș. Sunt cel puțin 19 de morți și numeroși răniți. Peste 50 de ambulanțe au ajuns la fața locului, dar și un echipaj de geniști care caută și alte dispozitive explozive.
Poliţia din Manchester a anunţat marţi dimineaţă că tratează explozia de la Manchester Arena ca pe un incident terorist până când va avea alte informaţii: „În prezent, tratăm incidentul ca pe unul terorist până când vom avea alte date”, Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți.
Potrivit martorilor, dar și unor oficiali americani, acesta ar fi fost un atac sinucigaș. Mărturiile celor care au fost de față sunt cutremurătoare.”A fost șocant. Am auzit o bubuitură incredibilă, apoi toată lumea a început să alerge spre noi urlând și plângând. Toată lumea ne-a călcat în picioare vrând să iasă afară. Eram șocată, nu știam ce s-a întâmplat. Toată lumea alerga și lumea ne tot călca”, a povestit Jessica, citată de BBC.
Gary Walker din Leeds și soția lui se aflau la doar câțiva metri distanță și își așteptau fiicele să iasă de la concert.
”Am auzit ultimul cântec, apoi s-a văzut o lumină extrem de puternică, apoi s-a auzit un zgomot și am văzut fum. Am simțit că mă doare un picior. M-am întors spre soția mea, iar ea mi-a spus: trebuie să mă întind. Ea are o rană la stomac și probabil un picior rupt. Eu am o rană la picior provocată de o schijă. Mă mir că am scăpat doar cu atât”, a povestit Gary.
Anne-Marie era la concert împreună cu fiica sa de 13 ani. Ea a povestit pentru BBC că ”toată lumea s-a panicat”.
”Din păcate, forțele de securitate erau depășite la fel ca noi toți ceilalți, așa că fiecare era pe cont propriu. Erau a naibii de mulți copii neînsoțiți acolo. Am încercat să ajut mai multe fete care erau acolo neînsoțite și deveniseră isterice. Erau cam de vârsta fiicei mele sau ceva mai tinere”, a povestit Anne-Marie.
Rachel din Barnsley a spus pentru BBC că se afla la concert împreună cu fiica sa de 14 ani. Pentru a evita aglomerația de la final, ele au plecat puțin mai devreme, chiar înainte de producerea exploziei. Au auzit o bubuitură și și-au întors privirile să vadă ce se întâmplat. ”Mi-am apucat apoi fata de mână și am fugit. Oamenii erau striviți și călcați în picioare”, a povestit aceasta.
”Ariana Grande tocmai își terminase de cântat ultima melodie și s-a auzit o bubuitură puternică. Am început să alerg din instinct. Până la urmă am ajuns pe un coridor închis și nu puteam merge mai departe. A fost groaznic. Am găsit apoi ușile principale și oamenii erau peste tot și plângeau. Când am ajuns înapoi la hotel am văzut oamenii vorbind la telefon și plângând”, a povestit Sebastian Diaz, de 19 ani.
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a avut o primă reacție după explozia de pe Manchester Arena, care, potrivit unui bilanț oficial, s-a soldat cu moartea a 19 oameni și rănirea a 50. Depunem eforturi pentru a stabili toate detaliile exacte a ceea ce este considerat de către poliție un atac terorist.”
„Toate gândurile noastre se îndreaptă către victime și către familiile celor afectați”, a transmis premierul britanic Theresa May, printr-un comunicat.
Ben Wallace, Ministrul adjunct pentru Securitate, a cerut oamenilor să fie vigilenți, informează The Guardian.
”Dat fiind atacul care a avut loc la Manchester în această noapte, vă rog să fiți vigilenți și dacă vedeți ceva suspect să sunați la 0800 789123.
Gândurile mele se îndreaptă către toate victimele incidentului din această noapte, dar și către serviciile noastre de urgență care au grijă de răniți și care ne protejează.Inima mea se îndreaptă către familiile care i-au pierdut pe cei dragi. Admir curajoasele noastre servicii de urgență. Este o noapte oribilă pentru orașul nostru minunat”, a transmis și primarul din Manchester.
Potrivit unor noi informații, se pare că autoritățile nu au găsit un al doilea dispozitiv exploziv, așa cum se anunțase inițial, acesta fiind doar un bagaj uitat plin cu haine. Totuși, o echipă de geniști continuă să caute dispozitive explozive în apropierea arenei.
La Manchester Arena a avut loc un atac sinucigaș, susțin doi oficiali americani, citați de Reuters.
BBC anunță că în apropierea arenei a fost găsit un alt dispozitiv exploziv, care va fi detonat controlat.
Mai mulți martori citați de Daily Telegraph susțin că au văzut un atentator kamikaze, deci acesta ar putea fi un atentat sinucigaș.
Stadionul are o capacitate de 21.000 de locuri, dar numărul celor prezenți pare să fi fost mai mare deoarece multă lume se afla și în jurul acestuia. Imediat după ce Ariana Grande a terminat de cântat, pe stadion s-a auzit o bubuitură. Oamenii s-au speriat și s-au călcat în picioare disperați să iasă mai repede.
Victimele ar putea fi mai ales adolescente, dat fiind că evenimentul era un concert susținut de o fostă vedetă a unui serial Disney.
Stadionul a fost rapid evacuat, iar victimele transportate spre spitalele din apropiere. Oamenii care locuiesc în zonă oferă adăpost și mijloace de transport pentru cei care au nevoie să ajungă acolo.
Echipa care a însoțit-o pe Ariana Grande susține că artista nu a fost rănită.
Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți.
Poliția a făcut cunoscut că în zonă mai există un obiect suspect și că va efectua o explozie controlată la câteva zeci de metri de locul deflagrației ucigașe. Dacă ipoteza unei acțiuni teroriste se confirmă, atunci acesta este cel mai grav atentat pe teritoriul britanic de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când 52 de oameni și-au pierdut viața și aproape 700 au fost răniți.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

